Deşi a sprijinit deschis, aproape până la final, USL, Robu transmite acum că a primit cu bucurie vestea „coagulării dreptei româneşti”, prin noua alianţă creată între PNL şi PDL.
„Departe de casă, în Extremul Orient, unde mă aflu într-o vizită oficială în Vietnam şi Singapore, am primit cu bucurie şi mari speranţe vestea că discuţiile purtate între preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi preşedintele PDL, Vasile Blaga, s-au încheiat cu asumarea de către cei doi lideri a disponibilităţii partidelor pe care le reprezintă de a colabora pentru coagularea dreptei româneşti, prin crearea unui partid de centru-dreapta puternic, prin fuziunea lor şi, în aceeaşi etapă / ulterior, a altora. Mă bucur cu atât mai mult cu cât mă număr printre pionierii ideii de coagulare a dreptei, aducând-o în discuţie atât cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, cât şi în chiar seara comunicării rezultatelor acestora”, a transmis Robu.
Liderul PNL Timiş mai spune că relaţiile dintre PNL şi PDL au fost întotdeauna de respect reciproc, cu excepţia unor „turbulenţe minore” şi că ambele partide sunt acum preocupate de mersul oraşului, nu de posturi de viceprimari sau vicepreşedinţi de consiliu judeţean.
„În judetul Timiş, relaţiile de respect reciproc şi bună colaborare dintre liderii şi membrii PNL şi PDL – cu turbulenţe minore şi, oricum, trecătoare – se pot constitui în premize excelente pentru ceea ce avem de făcut împreună în perioada următoare. Şi avem, înainte de orice, de câştigat alegerile prezidenţiale din 2014, iar imediat apoi, de guvernat performant România! În plan local, ambele partide sunt preocupate de bunul mers al actului administrativ şi nu de posturi de viceprimari, vicepreşedinţi de CJ sau altele. Vivat dreapta unită!”, concluzionează Robu.
În ciuda declaraţiilor împăciuitoare ale liderului PNL, relaţiile dintre cele două filiale nu au mai fost bune de câţiva ani, aproape toţi consilierii locali PDL şi chiar parlamentari ai acestui partid acuzând conducerea Primăriei Timişoara de incompetenţă. Pe de altă parte, sunt de notorietate schimburile de replici între deputatul PDL Alin Popoviciu şi Nicolae Robu, ambii acuzându-se reciproc de nebunie.
Articole pe aceeaşi temă:
PDL si PNL au batut palma – vor face un mare partid de dreapta
Citiți principiile noastre de moderare aici!