„Am lansat un apel către votanţii candidaţilor de dreapta care nu s-au calificat în turul doi, dar am extis apelul şi către votanţii altor candidaţi să ni se alăture nouă şi candidatului nostru Klaus Iohannis pentru a stopa procesul de pesedizare a ţării. Suntem conştienţi că lupta este foarte strânsă, diferenţa de 10 procente este însă una care poate fi recuprată prin implicarea noastră, a celor care facem campanie, şi printr-o trezire civică a unor pături mai largi de cetăţeni care până acum au considerat că nu merită să se implice”, a afirmat Robu, care a făcut apel la cetăţeni să renunţe la starea de „apatie” şi să îşi exercite dreptul de vot.
De altfel, liberalul este convins că Iohannis va obţine un procent şi mai mare în judeţul Timiş în turul doi.
„În cazul acelor candidaţi care şi-au anunţat deja susţinerea pentru Victor Ponta eu sunt convins că doar o parte dintre votanţi le vor urma îndemnurile, alţii nu le vor urma. Avem şi semnale în acest sens, de exemplu de la oameni care l-au votat pe Vadim Tudor în primul tur şi care sunt foarte nemulţumiţi că Vadim a decis să i se alăture lui Victor Ponta (…) Avem semnale de la votanţi ai lui Dan Diaconescu că vor vota cu Klaus Iohannis în turul doi. Evident că votanţii Monicăi Macovei vor vota cu Klaus Iohannis. Nu cred că şi-a închipuit cineva că vreunul dintre votanţii Monicăi Macovei ar putea vota cu Victor Ponta. Fie nu merg la vot, fie votează cu Iohannis. La fel stau lucrurile cu votanţii Elenei Udrea. În privinţa votanţilor lui Tăriceanu, şi aceştia se vor împărţi în trei categorii: unii îl vor urma pe Tăriceanu, unii vor vota cu Klaus Iohannis şi va fi o parte care nu va merge la vot”, a mai declarat liderul PNL Timiş.
Robu a anunţat totodată că a solicitat Autorităţii Electorale Permanente să se suplimenteze numărul de buletine de vot şi de formulare pe proprie răspundere în vederea votului pe liste suplimentare, precum şi suplimentarea numărului de secţii de votare din zona Complexului Studenţesc.
Edilul spune că i s-a transmis că nu se va putea suplimenta numărul de secţii, dar s-a convenit suplimentarea numărului de cabine şi de ştampile în secţiile de votare existente. Robu a dat ca exemple secţiile de la Casa Tineretului, de la Colegiul Ion Vidu şi de la Medicină, unde studenţii din alte localităţi au stat la coadă ca să voteze, deşi îşi puteau exercita acest drept şi în alte secţii de pe raza municipiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!