„Ca orice primar în funcție încerc să transfer din aprecierea pe care o am eu spre partidul meu. Niciodată nu se reușește asta în totalitate de către nimeni. Eu am câștigat cu 53 la sută (în 2016 – n.r.), PNL a luat doar 25 la sută, nici jumătate din scorul meu la aceleași alegeri. Nu candidează primarii la aceste alegeri. Primarii fac tot ce pot să transfere din aprecierea lor către partide. Câteodată nu reușesc”, a spus Robu.
El a explicat și de ce a criticat USR înainte și în timpul campaniei: pentru că nu i-a văzut atacând PSD, deși, în realitate, reprezentanții locali ai alianței au făcut acest lucru de mai multe ori.
„Speram să punem punct întâietății PSD-ului. Și asta am reușit. Noi nu am avut ca miză lupta cu USR. Bineînțeles că am răspuns, că nu era să ne lăsăm călcați. Ei, cei din USR+PLUS nu și-au conturat o ideologie. (…) M-a deranjat că în plan local nu am văzut critici la adresa PSD-ului, numai la adresa mea. Eu credeam că trebuie să vedem ca adversar PSD-ul. (…) Cel mai important este că am detronat PSD-ul. Nu e o joacă de ambiție a lui x sau y”, a mai spus Robu.
Primarul Timișoarei a explicat că nu este vinovat pentru scorul obținut de partidul său, așa cum nu este vinovat nici Emil Boc pentru scorul obținut de PNL la Cluj. De altfel, alianța USR+PLUS a câștigat în mai multe mari orașe din România, printre care se numără București, Iași sau Brașov. Alianța a pierdut însă la Arad și Oradea, unde primari sunt tot doi peneliști, Gheorghe Falcă și Ilie Bolojan.
„Aș fi avut o vină dacă în celelalte orașe comparabile cu Timișoara rezultatele ar fi fost altele. Până una alta eu sunt președintele filialei Timiș, nu am nicio funcție focalizată pe Timișoara. Dacă Timișoara, județul Timiș ar fi făcut notă aparte, atunci aș fi înțeles. Dar chiar să greșim toți, toți primarii acestor orașe… cred că nimeni nu crede așa ceva”, a mai spus Robu.
El a completat că, față de alegerile din 2014, PNL a obținut un număr dublu de voturi și consideră că partidul „a crescut foarte mult”.
În privința alegerilor locale de anul viitor, Robu nu își face griji, însă recunoaște că o surpriză este tot timpul posibilă.
„Niciodată nu poți fi convins că vei câștiga niște alegeri. Așa cum poți fi Barcelona, poți fi cine vreți dumnevoastră, nu poți știi dinaintea încheierii meciului că îl câștigi. Au fost atâția oameni care nu au avut niciun fel de emoții și au intrat pe teren și au pierdut, deși toată lumea îi considera favoriți. Deci, eu respect electoratul, îi respect pe timișoreni și îmi respect și coechipierii și adversarii. Dar sunt încrezător că timișorenii apreciază rezultatele, zbaterea mea, luptele pe care le duc aproape pentru fiecare obiectiv și corectitudinea și cinstea de care dau dovadă”, a concluzionat Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!