Vă reamintim că în urma unei discuţii de trei ore între cei doi lideri politici, Titu Bojin anunţa că PSD şi PNL au încheiat un armistiţiu politic pentru următoarele cinci luni, deoarece nici social-democraţii şi nici liberalii nu pot să creeze o majoritate confortabilă în Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. Cu această ocazie, Bojin spunea că PSD a renunţat la ideea de a-l schimba pe viceprimarul liberal Dan Diaconu, însă se aşteaptă şi ca Robu să accepte venirea în Consiliul Local Timişoara a consilierului social-democrat Dan Idolu, care ar trebui să îl înlocuiască pe Florin Bîrsăşteanu, ales deputat în Colegiul 3 Timişoara.
„Am încheiat un armistiţiu de cinci luni, pentru că urmează o perioadă foarte delicată. Niciuna dintre părţi nu poate să îşi asigure o majoritate de 18 consilieri, în Consiliul Local Timişoara, majoritate necesară pentru a trece proiectele de patrimoniu. În aceste condiţii, avem doi vicepreşedinţi la Consiliul Judeţean Timiş (Călin Dobra – PSD şi Florian Zanfir PP-DD – n.r.), ei rămân pe loc, avem doi viceprimari la Timişoara (Traian Stoia – PSD şi Dan Diaconu – PNL – n.r.), şi ei rămân pe loc. Nu vom discuta alte majorităţi, ci de proiecte”, declara, joi, Bojin.
Robu afirmă, însă, că nu este nici vorbă de vreun armistiţiu între cele două partide – PNL şi PSD – însă recunoaşte că, deocamdată, nici liberalii şi nici social-democraţii nu pot forma majorităţi confortabile.
„Nu am semnat niciun acord de armistiţiu între PNL şi PSD, sau între Nicolae Robu şi Titu Bojin. Am avut o discuţie amiabilă, în care am discutat deschis diverse probleme şi în care, la un moment dat, am scos atât eu cât şi Titu Bojin în evidenţă faptul că în momentul de faţă niciunul din partidele noastre nu are la nivelul Consiliului Local Timişoara o majoritate consolidată, stabilă cu care să îşi poată asuma decizii majore. Că totul e la limită şi e posibil ca într-o şedinţă să se poată poziţiona 14 dintre consilierii locali într-un fel, iar la şedinţa următoare, 14 în alt fel. Plecând de aici nu ne putem juca de-a schimbarea viceprimarilor sau să luăm alte decizii care ar fi foarte fragile. Dar a conştientiza această realitate nu înseamnă a semna un armistiţiu. Eu o spun răspicat: îmi doresc ca PNL să aibă împreună cu nişte aliaţi majoritate şi în consiliul local şi în consiliul judeţean, după cum la fel de clar este că acelaşi lucru şi-l doreşte şi PSD. Că nu avem aşa ceva nici noi, liberalii, nici pesediştii, e o realitate pe care nu o putem ignora”, a afirmat Robu.
Liderul PNL Timiş mai spune că liberalii nu se pot împăca cu un scor de 1 la 0 în favoarea PSD, el referindu-se la schimbarea vicepreşedintelui liberal al Consiliului Judeţean Timiş, Marian Vasile, cu Florian Zanfir (PP-DD).
„I-am spus textual lui Titu Bojin că PNL nu se poate împăca cu un scor de 1 la 0 în favoarea PSD. Şi că este o situaţie firească să ne dorim revenirea lui Marian Vasile în funcţia de vicepreşedinte al consiliului judeţean şi ne aşteptăm ca acest lucru să se întâmple printr-o decizie cât mai grabnică a instanţei de judecată. Şi, îmi pare rău să spun, eu îmi doresc să fie votate proiectele pentru Timişoara şi nu boicotate de consilierii pesedişti aşa cum s-a întâmplat la ultima şedinţă. I-am spus lui Titu Bojin că doar să vorbim frumos de proiectele Timişoarei nu este de ajuns şi faptele arată că grupul de consilieri PSD a părăsit şedinţa de consiliu, boicotând un proiect pe fonduri europene al cărui beneficiar este Spitalul Municipal. De aici nu se poate trage decât o concluzie: PNL promovează proiectele pentru Timişoara, PSD boicotează proiectele pentru Timişoara sub diverse pretexte”, a mai spus Robu.
El a mai declarat că, în ceea ce priveşte înlocuirea lui Bîrsăşteanu cu Idolu în Consiliul Local Timişoara, în opinia lui, dacă Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) decide că este nevoie numai de acordul PSD, atunci nu e nicio problemă. Însă, dacă AEP spune că e nevoie de acordul co-preşedinţilor USL, atunci situaţia se va complica.
„Dacă răspunsul va fi că decizia e doar a PSD-ului, atunci nu vom boicota. Dacă răspunsul va fi că decizia e una şi a PNL-ului atunci nu vă pot spune de acum care va fi punctul meu de vedere”, a concluzionat Robu.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!