Vă reamintim că, în urmă cu câteva zile, vicepremierul Liviu Dragnea propunea ca o perioadă de două săptămâni, timp în care aleşii locali să poată schimba partidul din care fac parte, fără să îşi piardă funcţiile. Ulterior, preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a ieşit la atac, acuzând PSD că încearcă să ia această măsură din disperare că Victor Ponta va pierde alegerile prezidenţiale.
Robu nu crede că liberalii vor pierde vreun primar în judeţul Timiş, însă le recomandă preventiv edililor care se gândesc să facă pasul către PSD să nu cedeze promisiunilor. Robu dă propriul său exemplu, susţinând că Timişoara nu a primit niciun leu până în prezent de la Guvernul Ponta.
„Mi se pare total incorect să se facă aşa ceva. Primarii au candidat sub sigla unor partide, chiar dacă acele partide au fost prinse într-o alianţă. Până la urmă, toată lumea a ştiut în cazul meu că sunt un liberal. La fel în cazul tuturor. Nu cred că vom pierde niciun primar dacă se va întâmpla să se dea acea dezlegare. (…) Ei (social-democraţii – n.r.) încearcă să pună presiune acum pe primari, să îi şantajeze, să le promită bani cu carul sau cu mai ştiu eu ce… cu vagonul, când noi ştim că Guvernul PSD nu a dat un ban până la ora actuală Primăriei Municipiului Timişoara şi nu a dat un ban nici altor primării. Totul este promisiune. Banii efectivi nu au venit”, a spus Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!