Oficialii RATT voiau, cu ajutorul primăriei, să depună proiecte la UE pentru modernizarea sistemului de transport în comun. Pe lângă cele pentru extinderea liniilor de tramvaie se numărau și unele pentru extinderea liniilor de troleibuze, trei la număr: extindere rețea de troleibuz 13 pe str. Locotenent Ovidiu Balea până la pasaj CFR Timișoara, extindere rețea de troleibuz Bd. Sudului – Urseni și extindere rețea troleibuz Bd. Sudului – str. Podeanu – str. Negoiu – Aleea F.C. Ripensia – Bd. Michelangelo.
În bugetul Timișoarei pe anul 2017 erau prevăzuți bani pentru SF+PT+CF extindere rețea troleibuz Bd. Sudului – str. Podeanu – str. Negoiu – Aleea F.C. Ripensia – Bd. Michelangelo – 482.380 de lei, dar și pentru extindere rețea troleibuz str. Lidia traseul 16 – 38.990 de lei.
La cererea primarului Nicolae Robu, a fost retrasă finanțarea, iar banii redistribuiți.
„S-a renunțat la finanțarea unor proiecte de extindere a unor linii de troleibuz. Troleibuzul este, după părerea mea, un mijloc de transport în comun care nu va mai avea mulți ani de existență și nu se mai justifică să creăm noi linii, întrucât autobuzul cu motor electric vine puternic din urmă, cu o autonomie de funcționare din ce în ce mai ridicată și cu prețuri din ce în ce mai accesibile. Deocamdată, troleibuzul este suficient de bun, noi avem destule linii, mai putem face prelungiri pe 100-150 metri, dar nicidecum nu sunt oportune investițiile în realizarea de noi linii, cum s-ar fi intenționat să se facă și pe Mareșal Constantin Prezan și pe Bd. Sudului, dar și pe alte locuri. Orașul trebuie să își minimizeze numărul de stâlpi și mai ales numărul de fire din aer. Altminteri, transportul în comun este una din priorități, vom avea grijă să creștem numărul de mijloace de transport moderne, am semnat nu nou contract subsecvent pentru tramvaie. Mai avem de primit minibuzele Mercedes și o să mai facem achiziții, pentru că plata celor cumpărate de administrația precedentă se va încheia în scurt timp”, a explicat primarul Timișoarei.
Reprezentanții RATT au anunțat că vor fonduri europene pentru „extinderea transportului electric pe Calea Șagului”, estimând că până în 2019 vom circula cu autobuze electrice spre Calea Șagului.
Articole pe aceeași temă:
Planurile RATT pana in 2021: 7 linii de tramvai reabilitate, transport electric pe Sagului si altele
Bugetul Timisoarei pe anul 2017: peste 300 de milioane de euro. Pe ce imparte primaria banii?
Citiți principiile noastre de moderare aici!