Vă reamintim că în urmă cu doi ani și jumătate primarul Nicolae Robu a transmis o adresă directorilor de școli din Timișoara prin care le cerea să permită accesul timișorenilor pe terenurile de sport în afara orelor și până la lăsarea întunericului. În schimb, Robu asigura că municipalitatea se va ocupa de întreținerea terenurilor de sport.
Adresa primarului a fost pusă în aplicare de unii directori, însă mulți au ignorat-o. Acum, Robu susține că experții săi au reușit să găsească și legea care permite deschiderea acestor terenuri către public, însă decizia nu aparține primarului, ci Consiliului Local.
„Școlile ca infrastructură, printr-o eroare locală, care a fost preluată și de administrația pe care o conduc, au fost administrate de către direcțiune. Or, conform legii, administrarea revine Consiliului Local. Prin urmare nu va mai merge cum a mers până acum că își permit niște directori la îndemnul inspectoratului să blocheze accesul copiilor și nu numai la bazele sportive în afara orelor. Primăria decide și, așa cum e firesc, primăria va lăsa accesul liber timișorenilor la bazele sportive”, a spus Robu.
Dacă cele descoperite de experți se confirmă, este de așteptat ca în perioada următoare executivul Primăriei Timișoara să propună un proiect de hotărâre de consiliu local prin care să fie oficializat acest lucru.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1565826″]
[related-post post_id=”1550121″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!