Robu a ţinut să le dea un ultimantum industriaşilor din Timişoara: ori încetează să polueze municipiul, ori pleacă.
„Constat că în ultima vreme oraşul este supus unei poluări industriale de-a dreptul scandaloase. Cu neruşinare, unele companii cred că pt locurile de muncă pe care le oferă îşi pot bate joc de acest oraş şi de sănătatea timişoarenilor. Le transmit un avertisment foarte serios: dacă nu încetează să polueze oraşul va trebui să plece şi vom găsi alţi investitori în Timişoara care vor oferi locuri de muncă la fel de bune, respectând oraşul”, a declarat Nicolae Robu.
El a precizat că în ultimele două seri, inspectori ai Direcţiei de Mediu şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu au început investigaţiile şi au descoperit că în multe zone din Timişoara, cele sesizate de multă vreme de locuitori se confirmă.
„Am declanşat oficial o acţiune de identificare a poluatorilor, pentru că se pare că sunt mai mulţi, şi, în momentul în care voi putea face nominalizări, le voi face şi le voi transmite în termeni ultimativi solicitarea municipiului Timişoara de a înceta să polueze oraşul, altminteri urmând să facem demersurile necesare pentru ridicarea autorizaţiilor de funcţionare pe perimetrul municipiulu. În ultimele două seri, o echipă de la Direcţia de Mediu împreună cu reprezentanţi ai Gărzii de Mediu au fost în diverse zone ale municipiului şi au constatat că, într-adevăr există o poluare foarte severă. Lucru pe care, de altfel, foarte mulţi cetăţeni mi l-au sesizat. În perioada următoare se va proceda în termeni strict legali: se vor efectua măsurători şi se va acţiona fără menajamente”, a mai spus Robu.
Primarul Timişoarei nu a dorit să dea nume de firme, dar a spus că poluarea cea mai mare se înregistrează în zonele Soarelui, Lipovei şi Pădurea Verde.
„Poluat este cartierul Soarelui, până în zona Girocului, o bună parte din Calea Lipovei, zona Pădurea Verde. Aproape jumătate din oraş! Eu nu pot să învinovăţesc nicio companie, pot să acuz o stare de fapt constatabilă de oricine”, a concluzionat Robu.
Nu ne mai inecam cu praf in Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!