„Am decis lansarea unui concurs de soluţii internaţional pentru proiectarea noului stadion al Timişoarei. Aşteptăm un proiect ultramodern, ultrafuncţional, cuprinzând stadionul în sine cu toate funcţionalităţile pe care un stadion modern le are, inclusiv cu spaţii comerciale înglobate, dar şi o parcare adecvată. Ne dorim un stadion cu o capacitate între 40.000-45.000 de locuri care să poată găzdui evenimente sportive şi artistice de prim rang (…) Noul stadion va fi realizat pe locul actualului Dan Păltinişanu. Şi domnul Titu Bojin (n.r. – preşedintele Consiliului Judeţean Timiş) este de acord”, a anunţat, luni, primarul Nicolae Robu.
Edilul a explicat că este vorba despre un proiect care ar urmă să fie realizat împreună cu Consiliul Judeţean Timiş şi că se doreşte accesarea de fonduri europene.
„Dorim ca în măsura în care programele europene pentru 2014 – 2020 o vor permite finanţarea principală să fie asigurată din fonduri europene. Deocamdată nu cunoaştem specificaţiile programelor pentru 2014 – 2020. Proiectul noului stadion şi realizarea sa dorim să le facem în parteneriat, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. Am avut discuţii în acest sens cu domnul preşedinte Titu Bojin şi vom stabili contribuţiile părţilor”, a adăugat Robu.
Planuri pentru realizarea unui nou stadion a avut şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, autorităţile judeţene vorbeau în trecut despre realizarea unui stadion de 30.000 de locuri, dar primarul Nicolae Robu spune că proiectele vechi, pentru care s-au cheltuit bani publici, nu mai sunt de actualitate.
„Nu cred că un stadion trebuie realizat după proiecte mai vechi. Cred că pentru a realiza un stadion în zilele noastre trebuie să se plece de la un concurs de soluţii, internaţional obligatoriu, desfăşurat cât mai aproape de momentul construirii stadionului (…) Eu n-am văzut decât nişte desene pe care le poate face cineva într-o zi, acolo nu era un proiect ce am văzut eu, ci era un desen despre cum ar arăta un stadion. Asta am văzut eu… Dacă există mai mult de atât e foarte bine. Mie nu mi s-au arătat decât două sau trei desene care arătau aspectul stadionului şi atâta tot”, a declarat edilul.
Cât despre nivelul la care activează echipa pentru care autorităţile locale visează construirea unui stadion care să adune 45.000 de spectatori în tribune, Robu este optimist.
„Eu sunt optimist că de la toamnă Timişoara va avea din nou o echipă de fotbal în Liga 1. Desigur, aceasta este Poli în noua sa formulă şi sunt sigur că în anii următori în Timişoara se va face din nou performanţă de cel mai înalt nivel pentru România în domeniul fotbalului”, a conchis primarul.
Curtea de Conturi spune ca Poli a primit ilegal 7,2 milioane de euro, primarul contesta
Citiți principiile noastre de moderare aici!