În urmă cu mai bine de o săptămână, guvernul a reușit să aprobe mult-așteptatul transfer al Pădurii Verzi de la Romsilva la Timișoara, un transfer despre care se discută de cel puțin opt ani, din 2012. Este vorba despre aproape 520 de hectare, mai precis 519,8412 ha, însă asta nu înseamnă că toată suprafața Pădurii Verzi ajunge în proprietatea primăriei.
Potrivit primarului în exercițiu, Nicolae Robu, mai există vreo 40 de hectare din Pădurea Verde care ar urma să îi fie transferate Timișoarei, prin ordin de ministru.
„În demersurile noastre era vorba de o suprafață mai mare, dar ni s-a aprobat acum transferul a circa 520 de hectare, care reprezintă pădure propriu-zisă, iar anumite zone care sunt în interiorul acestei suprafețe urmează să fie transferate în două-trei săptămâni. Pentru că era mult mai simplu acel transfer acum. Am solicitat transferul pentru a putea amenaja pădurea ca pădure-parc, se poate face după reguli foarte stricte. Indiferent cine va fi în diversele funcții, pe viitor mai apropiat sau îndepărtat, regulile sunt foarte clare. Nu se taie copaci cu ocazia amenajărilor, nu se permite folosirea de betoane, de metal, de plastic, ci toate amenajările se fac cu lemn, cu funii, cu materiale de genul acesta, naturale. Mai sunt încă vreo 40 de hectare, dacă nu mă înșel, care vor fi transferate în curând, prin ordin de ministru”, a explicat Robu, în cadrul ședinței de consiliu local „de îndată” amenajată marți.
Nicolae Robu spune că ar trebui organizat un concurs de soluții internațional pentru a se stabili cum ar trebui amenajată pădurea-parc. El ar fi vrut acolo un fel de parc de aventură, cu piste de biciclete, de atletism, tiroliene, dar și un spațiu pentru evenimente în aer liber și pentru picnic.
„Va trebui, pe viitor, după părerea mea, să se organizeze un concurs de soluții pentru a pune în valoare cât mai bine această avuție fantastică. A fost o mare pierdere pentru Timișoara că nu a avut în patrimoniu această pădure. Evident, toți indicatorii noștri sunt mai buni de acum, dar eu nu am acționat pentru asta. Am făcut demersurile pentru că pădurea nu folosea orașului la altceva decât, sigur, la contribuția la o calitate mai bună a aerului. Trebuie să avem piste de biciclete, locuri de promenadă, piste de alergare, de jogging, ceva de genul parcurilor de aventură, cu tiroliene cu funii și lemn făcute. Astea sunt niște lucruri la care eu m-am gândit atunci când am solicitat. Pot fi și locuri de evenimente culturale în aer liber, am gândit și asta, locuri de recreere pur și simplu, amenajări pentru picnic”, a explicat acesta.
Consilierii locali au votat, vineri, preluarea în patrimoniul municipiului a celor aproximativ 520 de hectare. Urmează acum ca primăria și Romsilva să semneze protocolul de predare-primire.
Despre acest transfer se vorbește din 2012, dar a fost readus în discuție în această vară, înainte de campania electorală pentru alegerile locale. Conform regulamentului pentru pădure adoptat deja în consiliul local și conform legislației în vigoare, Primăria Timișoara este obligată să încheie un contract de administrare cu un ocol silvic, precum și să facă un studiu pentru viitoarea pădure-parc ce va trebui amenajată. Studiul care va sta la baza investiției trebuie să fie gata în cel mult doi ani de la preluarea terenului. După avizare, municipalitatea are cinci la dispoziție să amenajeze pădurea-parc.
În cazul în care în următorii șapte ani nu va fi amenajată pădurea-parc, dacă protocolul de predare-primire va fi semnat în curând, „terenul revine în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva”.
Trimite articolul
X“Trebuie să avem piste de biciclete, locuri de promenadă, piste de alergare, de jogging, ceva de genul parcurilor de aventură, cu tiroliene cu funii și lemn făcute”. Ceva de genul Arsenal Parc, unde FRATII au expertiza…
Padrea Verde e salvata!!! Drujbarul a plecat.
De unde 7 ani? 4 ani este mandatul
-
E de 4 ani un mandat de primar dar ei, la ziar se exprima lasand loc de interpretari, termenul de transformare, amenajare e de 7 ani, altfel orasul pierde padurea.
Fritz e inteligent si se exprima, comunica ce vrea in romaneste mai bine ca jumatate din noi.
Si e mult mai bine vazut decat Robu, uitati doar parerea lui Basescu, nu trebuie sa fii Basescu sa intelegi ca Timisoara de o gramada de ani e intr-un ev mediu, de am ajuns sa ne bucuram ca s-a astfaltat o strada.-
Aradul niciodata peste Timisoara! Robu nu a fost un primar slab! Sa fim sinceri! Timisoara nu arata ca acuma 15 ani! Galagios a fost!
-
Timisoara nu arata ca acum 15 ani, arata mai rau.
Ciuhandru pornise un program de restaurare a cladirilor vechi, in doar ultimii ani de primarie. Robu a stat in primarie opt ani. In opt ani, a reusit restaurarea a mai putine cladiri istorice decat a refacut Ciuhandru, parte din ele pe bani deja obtinuti de CIuhandru. Un exemplu de c-a facut robu a fost sa tina Unirii santier trei ani de zile, si dupa ce-a terminat sa se strice chestii la foc automat. Vezi de ex. bilele care-ar fi trebuit sa fie infipte in blocuri de beton, da’s infipte direct in pamant, si care ies la fiecare ciocaneala cu cate-un BMW de cocalar. Sa nu zic ca pe unde-a asfaltat robu nu trece iarna de tot pana sa apara gropile.
-
-
daca-i ecologist sa mai faca o padure in sud nu sa o distruga pe asta. ca romanii, fara sa le zica ceausescu nu-s in stare
-
Corect,dle Zolly ! Padurea Verde sa ramana neatinsa,Relocata Fabrica de anvelope(sursa de poluare evidenta) si sa infiinteze o perdea forestiera in zona Sag-Parta-Peciu-Sannmihai-Sacalaz-sanandrei-Covaci.
Prima oara ar trebui făcut un drum decent spre Pădurea Verde. Cel de acum e peticit an de an fără să i se faca terasamentul cum trebuie și drept dovada e plin de gropi, depresiuni. Și trebuie neapărat schimbata firma care întreține acel drum.
Dominic Fritz este obligat!!! De ce sa fie OBLIGAT??? Nu pricep. El poate analiza “prostiile” lui Robu si sau sa le adopte sau sa le anuleze. Iar daca sunt bani UE, care trebuie utilizati doar pentru acest parc, pur si simplu îi da înapoi!!! De ce trebuie sa deterioreze o padure numai fiindca Ingâmfatul a programat-o pentru parc?! Daca-i convine, OK, sa faca parc!
-
Aici e una din marile magarii ale sistemului. Daca primaria, reprezentata de robu, a semnat vreun contract, Fritz, cand preia functia, tre’ sa se tina de contract, indiferent cat de prost facut ar fi contractul respectiv.
De-aia, Fritz va fi foarte probabil obligat sa duca mai departe macar o parte din prostiile incepute de Robu. Cum la un proiect facut de vreo institutie de stat, la cum e legea, dureaza minim 3 ani pregatirea, urmat de mai cativa ani executia, sansele-s bune ca dobitoceniile lasate in urma de robu sa chinuie Timisoara inca o buna parte din mandatul lu’ Fritz.
Cred ca ar trebui un proiect mai complex. Pe langa partea de distractii, si extintenderea gradinii zoologicce, ar trebui si o parte serioasa, profesionala. Cred ca ar trebui implicatii facultatile de biologie si zoologie, sa creeze o baza de cercetare, in conexiune cu gradina zoologica,
-
Dar exista si Facultate de Silvicultura si Horticultura in cadrul USAB, Facultatea de Silvicultura inteleg ca e in zona,Liceul Silvic si se pot implica responsabil !
Exact de parcuri de aventura ne lipsea. Timisoara nu are alte probleme. Nu e pandemie.
Dar un mandat de primar nu e de 4 ani?
-
Un mandat de primar e de 4 ani. Da’ cata vreme e primar, un primar poate semna contracte pe orice termen. Pe care dupa aia, chiar daca respectivul pleaca din functia de primar, cine vine dupa el tre’ sa le respecte. Daca intelegerea dintre primarie si Romsilva e ca in maxim sapte ani sa fie acolo ceva facut, altfel Timisoara pierde padurea, Fritz tre’ sa se tina de ea chiar daca nu el a facut intelegerea.
Avem o rugăminte. Am putea sa nu mai auzim de acest personaj malefic? Mulțumim.
Dar atentie la drujbe, nu vrem betoane-parc chel
va face neamtu zona imobiliara din padurea verde
Înțeleg ca partidul i-a făcut cadou d-lui Robu Pădurea verde în ajun de exit pol, ca să mai promită ceva……
Too little to late..
Las-o-asa, ca merge si-asa 😉
Faptul ca se muta padurea sub primarie nu face aerul mai curat in Timisoara. Timisoara are nevoie de spatii verzi noi, pe langa multe altele.
Bine ca am scapat de saltimbancul asta
Fritz e ales pt 4 ani, dragi reporteri, stiti cumva ca va castiga si urmatoarele alegeri?
Si ar mai fi vrut să taie toți copacii
vroia…. gargara penala !
nu vreau sa mai citesc despre oligofrenul asta si ce isi mai dorea el. e dereglat la cap, e senil si talhar. lasati-l in plm sa vorbeasca singur si sa se duca dracului odata la puscarie. CALATORIE SPRANCENATA, vopsitule!
Bafta Domingo
Iata, praful se alege de parcul de la Padurea Verde, pasajul de la Solventul , Aqua=park, centura si multe altele. Ce ati votat, aia aveti! :(((
-
Mars ma. Nici bine nu au trecut alegerile, nici macar nu si-a luat omul functia in primire, si gata, toti viermii stiu ce si cum va fi sa fie….
-
Cred ca glumea
-
Și eu vroiam sa mi construiesc o vila dar am sărăcit între timp!
Cu lemnul de pe 520 de hectare abia isi plateste Pirtz o parte din datoriile catre nemti
..
Asa ca o sa aveti parc camd o zbura…friț…
Și eu vroiam cai verzi pe pereți la primarie, să-i cereți lui Fritz să-i aducă.
Nu stiu de ce e capabil Fritsz, dar simt asa o usurare peste oras stiind ca Ratatul nu mai e primar
7 ani?
Pădurea e deja acolo, nu trebuie plantata!
Scuze…am o intrebare pentru cei care știu, stie cineva ce se întâmplă cu stadionul dan paltinisanu pentru ca eu nu am auzit nimic recent si sunt plecat de ceva vreme din tara .Sper sa aud vești bune despre stadion. Multumesc
Dupa mintea unora , nu e bine ca trecut padurea verde in administrarea orasului . Restul lucrurilor legate de parc , sunt conditiile mutarii ! Dar la orice stire despre Robu, a fost calomniat si denigrat cum nici oameni care au facut rau acestei tari, nu au fost . Omul care a schimbat atat de mult inspre bine orasul, este calcat acum in picioare de un grup fara scrupule , pentru care moralitatea si dreptatea nu exista ! De fapt alegerea lui Fritz ca primar s-a bazat pe asta . Singura explicatie ar fi ca toti comentatorii anti Robu nu au trecut prin Timisoara acum 8 ani , si au impresia ca nu s-a intamplat nimic .
-
Mai poti pupa pe Robu? In 8 ani a distrus o gramada de spatii verzi.
In 4 ani doar se va analiza de comisii ce a facut Robu, precum si proiectele lui! Apoi in allti 4 ani se va discuta cu locuitorii ce ar trebui facut.