Robu s-a ferit să dea prea multe detalii, deoarece ideea abia acum a fost dată în lucru, însă cert este că parcările ar putea fi pe schelet metalic și vor avea două niveluri.
„Anul acesta încercăm să facem prima parcare între blocuri pe două niveluri. N-am stabilit încă unde, dar concluzia la care am ajuns este că nu facem față cu numărul de locuri de parcare dacă le realizăm doar la sol. Prin urmare, o să vedem ce spun și specialiștii, cum e mai rațional, să facem un nivel subteran și un nivel la sol. Sau, dacă se potrivește mai bine, un fel de parter plus un etaj. O să vedem unde se face, dar aș vrea ca în acest an să avem o primă parcare rezolvată. Numărul de mașini a crescut extraordinar și acolo unde am făcut mii și mii de locuri de parcare între blocuri, acum rămân circa 10-15 mașini fără loc seara, de la o anumită oră. Deci nu mai facem față”, a spus Robu.
În plus, dacă structura va permite, pe acoperișul viitoarei parcări vor fi plantați arbori, pentru a mări spațiul verde al orașului.
„O să experimentăm o astfel de soluție și eu simt că această soluție e de viitor. Două niveluri ar fi suficiente. Dacă mergem pe parter plus un etaj, atunci mă gândesc să plantăm deasupra planșeului arbuști și iarbă să fie spațiu verde. Deocamdată e doar ideea și e dată în lucru”, a mai spus Robu.
Întrebat dacă accesul în noile parcări va fi taxat separat de sistemul TimPark, Robu a răspuns: „Cetățenii Timișoarei plătesc la bugetul local al orașului și din veniturile pe care le avem realizăm inclusiv parcări pentru ei. Nu sunt adeptul împovărării cetățenilor”.
Recent, reprezentanții USR Timișoara veneau cu o idee similară de realizare a unor parcări pe structură metalică între blocurile din oraș și spuneau că vor propune această soluție la dezbaterea privind bugetul municipiului pe anul 2018. Primarul Nicolae Robu susține, însă, că nu a fost inspirat de cei de la USR, însă nici nu a putut spune de unde i-a venit această idee.
Citiți principiile noastre de moderare aici!