Vă reamintim, în iulie 2018 primarul Nicolae Robu anunța că merge în instanță pentru a cere bani de la fostul primar Gheorghe Ciuhandu și foștii viceprimari Sorin Grindeanu și Adrian Orza, dar și de la alți șefi și funcționari din primărie, pentru că au folosit mașini închiriate pe vremea când exista o ordonanță de urgență a guvernului care spunea că primăriile trebuie să reducă cheltuielile. Prejudiciul depășește 350.000 de lei, iar povestea datează din 2009.
12 mașini au fost folosite de primărie în perioada 2009-2010, de la fosta RATT, pe două contracte de comodat, respectiv închiriere. Au mers cu ele atât cei doi viceprimari din acea vreme, cât și șeful Direcției Tehnice de atunci, același Culiță Chiș, dar numele lui Chiș nu apare printre cei dați în judecată. Este vorba, printre altele, despre trei autoturisme Ford Kuga, care au fost luate de la fosta RATT.
„Am inițiat o acțiune în instanță pentru recuperarea unui prejudiciu produs primăriei de către foștii conducători ai instituției, prin nerespectarea unei ordonanțe de urgență privind reducerea cheltuielilor bugetare. S-au încheiat contracte de închiriere pentru mașini, Curtea de Conturi a sesizat că au fost ilegale acele contracte. Domnii Ciuhandu, Grindeanu, Orza și câțiva funcționari publici sunt subiecți în acest proces și vor trebui… vom vedea ce spune instanța, pentru că s-a ajuns în stadiul în care prejudiciul trebuie recuperat de la ei ca persoane”, explica Robu în vara anului trecut.
Acțiunea în instanță a fost intentată de Municipiul Timișoara prin Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Timișoara și Consiliul Local Timișoara, iar municipalitatea vrea să recupereze prejudiciul de peste 350.000 de lei direct de la Gheorghe Ciuhandu, Sorin Grindeanu, Adrian Orza, Smaranda Haracicu, Caius Șuli, Mariana Dimitriu, Liliana Daniela Antonie, Raluca Teodorescu și Iolan Emma Dobrescu.
Ei bine, prima înfățișare a avut loc marți, 5 martie, la Tribunalul Timiș, pe Secția I Civilă. Magistrații și-au declinat însă competența, astfel că procesul va fi judecat de alt complet, unul specializat în soluționarea litigiilor de muncă.
„Admite excepția de necompetență funcțională. Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea unui complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă din cadrul Secției I Civilă a Tribunalului Timiș”, este soluția pe scurt a magistraților.
Cei din primărie acuză fosta administrație că a încălcat OUG 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, ordonanță care spunea, printre altele, că se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme. Potrivit lui Robu, prejudiciul este de 352.077,09 lei, fără penalități și dobânzi, iar mașinile au fost luate de la fosta RATT.
Regia Autonomă de Transport Timișoara a cumpărat în acea perioadă trei autoturisme Ford Kuga, dar și mai multe Peugeot 206, pe vremea când conducerea de atunci a regiei se plângea de datorii. Fostul director al regiei explica atunci că schimbarea mașinilor celor doi foști viceprimari, Sorin Grindeanu și Adrian Orza, era necesară, pentru că vechile autoturisme erau uzate și aveau probleme tehnice. Cel de-al treilea Ford Kuga era folosit de fosta Direcție de Drumuri și Transporturi a primăriei, condusă de Culiță Chiș. Alte autoturisme Peugeot 206 au ajuns la diverse direcții din primărie, printr-un contract de închiriere, precum și la Poliția Locală. Primăria plătea în jur de 30.000 de lei lunar către fosta RATT pentru cele 12 mașini, potrivit unui fost purtător de cuvânt al primăriei.
Vă reamintim, sursele Tion.ro spuneau că ultimul contract între primărie și fosta regie a fost semnat cu două săptămâni înainte de emiterea ordonanței de urgență dată de Guvernul Boc și era valabil un an. Aceleași surse spuneau că primăria trebuia să prezinte documentele doveditoare într-un proces deschis cu Curtea de Conturi, dar acestea n-au fost depuse la dosar, așa că procesul a fost pierdut.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/primaria-timisoara-cere-bani-de-la-gheorghe-ciuhandu-sorin-grindeanu-adrian-orza-si-alti-functionari-pentru-masinile-de-serviciu/2074596
Citiți principiile noastre de moderare aici!