Anul acesta, în luna iulie, Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunța că a dispus efectuarea urmăririi penale față de Rodica Aurelian, fosta șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Timișoara, acuzată de mai multe infracțiuni.
Procurorii DNA transmit acum că „au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatei:
AURELIAN RODICA, la data faptei șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare sub forma participației improprii la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
- sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată,
- uz de fals, în formă continuată”.
Procurorii au cercetat cum anume au fost organizate anumite concursuri de angajare, atât pentru posturi de conducere, cât și pentru posturi de execuție, în Primăria Timișoara, în luna decembrie 2015 și în perioada 2018 – 2019.
Rodica Aurelian, în calitate de șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Timișoara, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 20 de persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte.
În lucrările respective răspunsurile corecte ar fi fost trecute atât de inculpată cât și de alte trei subordonate. Recent, două dintre ele au încheiat cu procurorii anticorupție câte un acord de recunoaștere a vinovăției. Este vorba despre Elena Daniela Adam (soția doctorului Ovidiu Adam, managerul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”) și Bianca Simona Vetrovetz, care au recunoscut că au luat parte la trucarea concursurilor la îndemnul șefei lor, Rodica Aurelian, fiind condamnate la un an de închisoare cu suspendare, în prima instanță.
În urma acestor aranjamente, persoanele respective au promovat concursurile de angajare și, prin dispozițiile primarului Timișoarei, la acea vreme Nicolae Robu, „care ar fi acționat fără vinovăție” – precizează cei de la DNA, au fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate, director executiv etc.
„În prezența apărătorului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- trei ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani și interzicerea unor drepturi”, au adăugat procurorii DNA.
Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Timiș.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XIn sfarsit.
“prin dispozițiile primarului municipiului Timișoara, care a(!) acționat fără vinovăție, ar fi fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate”
” ar fi actionat” vs “a actionat”… e o nuantza acolo, grammar nazis foarte vigilenti ma pot contrazice sau dimpotriva, in functie de cine cu cine “ține”😂🤣😂🤪(io tin cu poli eventual…) da’ zic sa citam corect, comunicatul se gaseste pe site-ul pna punct ro.
#ps nu robu, nu frigz
#🤪
-
Desigur, cel mai cinstit dintre primari habar nu avea ce învârteau diverși directori (grămada aia de cetățeni cu dosare pe la DNA) și nici șefa de personal . Concluzia, sau minte, sau e incapabil să aibă sub control o structură administrativă (probabil amindoua) . Două variante care îl descalifică definitiv pentru orice funcție de conducere. A, mai e o variantă, oculta.. care a făcut / face și drege…. Infantilizare totală . A se vedea Trump …. Ce, să nu avem și noi unul în TM?!
Ce se intampla cu cei ce au fost angajati pe aceste posturi si cine le-a aranjat de fapt? Ca vorbim doar de marionetele care au făcut jocul, dar cine e de fapt la sfori?
Pai si cu Robu ce faceti? Asta nu e instigare la infractiune?
-
,,A semnat ca primaru,, există o vorbă.De-aia nu se poate imputa nimic. A avut încredere în ,, șefa,, de la Resurse umane.
“A actionat fara vinovatie”….aaahhaaahaaa…Un caz clasic de “take one for the boss”.
Ca doar nu si a luat apartament in Tenerife si Lexus din salariu. A furat cat pentru 10 de generatii, puscarie sigur nu face ca deh, traim in Romania.
Oare nu ar fi pedeapsa mai mare să o deposedați de bunuri,bani,terenuri case și ce-o mai avea pe ea și tote rudele de gradul 1
-
Asta ar fi pedeapsa justa, dar nu cred sa se aplice.
Asta este adevarata fata a liberalilor. In 4 ani au praduit fata jena.
Ce se vede in poza ?
Sefa si seful.