Timișorenii cu suflet mare sunt chemați sâmbătă, 4 iunie, în Parcul Rozelor pentru a alerga în scop caritabil. Este vorba despre cea de-a patra ediție a „Alerg pentru spitalul copiilor”, eveniment care are loc pentru prima oară în Timișoara. Inițial proiectul a debutat la București, iar pe 4 iulie, de la ora 9, va avea loc simultan în 12 orașe din România, Timișoara numărându-se, desigur, printre ele. De asemenea, fiecare persoană care dorește să se implice trebuie să doneze cel puțin 1 leu.
Banii obținuți din donații vor fi folosiți pentru construirea unul centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică. Spitalul ar urma să fie ridicat doar din fonduri private, iar pentru realizarea acestuia este nevoie de 80 de milioane de lei. Organizatorii speră ca fondurile să fie strânși în trei ani. Asta ar însemna ca fiecare român să doneze 1 leu, o dată la 9 luni, respectiv 4 lei în total. Spitalul ar urma să funcționeze la București și ar avea 50 de paturi, două săli de operație complet echipate, secție de radioterapie și secție de transplant medular.
Mai multe informații pot fi găsite pe 1leu.org.
Citiți principiile noastre de moderare aici!