Romeo Dunca va deține funcția de conducere a Consiliului pentru Dezvoltării Regionale în primul an al noului exercițiu financiar. El vine în locul lui Iustin Cionca, care va ocupa funcția de vicepreședinte al organismului până la finalul anului 2022. Conform statutului CDR Vest, președintele și vicepreședintele nu pot fi reprezentanți ai aceluiași județ, cele două funcții fiind îndeplinite, prin rotație, pentru câte un mandat de un an, de către președinții consiliilor județene.
Programul Operațional Regional (POR) 2021 – 2027, în care ADR Vest va fi autoritate de management, va aloca regiunii Vest 1,1 miliarde euro și va urmări șapte priorități, conform reprezentanților instituției – „o regiune inovatoare, o regiune digitalizată, o regiune cu orașe prietenoase cu mediul, o regiune cu mobilitate sustenabilă, o regiune accesibilă, o regiune educată și o regiune atractivă”.
„Noul POR vine și cu o noutate ce ține de alocarea bugetară. Astfel, alocările se vor face anual, iar sumele necheltuite nu vor putea fi reportate de la un an la altul, ceea ce va constitui o presiune suplimentară, având în vedere că, în prezent, în ciuda sumelor contractate, absorbția fondurilor europene este una dintre principalele probleme cu care se confruntă în prezent beneficiarii”, transmit reprezentanții ADR Vest.
Prin Programul Operațional Regional 2014-2020 regiunea Vest a atras fonduri total de peste 1,1 miliarde de euro, cu peste 70% mai mult decât alocarea inițială a regiunii.
Trimite articolul
XFelicitari dle Romeo Dunca, va doresc mult succes !