Cele mai solicitate destinaţii în perioada sărbătorilor pascale au fost cele pentru zona Bran – Moieciu, turismul rural românesc în general. Pe plan extern au dominat solicitările pentru Bulgaria, mai mult de jumătate, dar şi Grecia, Israel şi alte oraşe europene. Criza economică a stăvilit în mare parte dorinţa de excursii, mulţi renunţând în ultimul minut la mini vacanţă, din motive financiare. Chiar şi aşa, un număr de 60.000 de români au ales o ofertă românească, iar peste 15.000 preferând străinătatea.
Un număr de 15.000 de persoane au solicitat pachete turistice pe Valea Prahovei, Predeal şi Poiana Braşov. Gradul de ocupare al acestor staţiuni a fost unul slab, de circa 50%. Datele ANTREC – Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural, arată că 30.000 de persoane au solicitat cazare în pensiunile din zonele de turism rural: Bran-Moieciu (6.000 de turişti), Bucovina (4.000 de turişti), Maramureş (2.000 de turişti), Mărginimea Sibiului (2.000 de turişti), Nordul Olteniei (2.000). Alţi 10.000 de turişti au preferat staţiunile balneare. Doar 5.000 de turişti străini au ales să viziteze România în mini vacanţa de Paşti.
La destinaţii externe pentru deplasările românilor s-a impus Bulgaria (6.000, din care 3.000 doar în Albena), urmată de Grecia continentală, o ţară de asemenea ortodoxă (3.000 de turişti).
Citiți principiile noastre de moderare aici!