El a fost întâmpinat pe aeroport de prietena sa din Timişoara, Bianca Trandafir, cu care a menţinut contactul în tot acest timp şi de câţiva prieteni. La întoarcerea în ţară, Emanuel Petruţ, care lucra în capitala haitiană pentru o firmă de telecomunicaţii a povestit, pe scurt, câteva dintre întâmplările prin care a trecut în timpul şi după cutremurul care a devastat statul din Marea Caraibelor.
“Eram la birou şi lucram, ca de obicei, şi a început să se mişte clădirea. Am crezut iniţial că a fost o explozie. Şi dup-aia a început mai tare, mai tare şi ne-am dat seama că e un cutremur. Oamenii au început să strige. Am luat un stâlp în braţe şi l-am ţinut în braţe până a trecut. Şi dup-aia am coborât pe scări. Cădeau betoane şi sticle… Nu mi-a fost frică, ştiam că nu o să se întâmple nimic atunci. Şi am ajuns afară. Au mai venit nişte replici dup-aia şi a fost de coşmar. Vizavi era un spital şi erau oameni căzuţi înăuntru şi zbierau… Au fost apocaliptice acele prime secunde”, a povestit Petruţ.
După cutremur, românul s-a întâlnit cu colegii săi şi au observat că, din 900 de oameni care lucrau în acea clădire, doar doi muriseră, un şofer şi un alt coleg, în timp ce pe străzi se instaura haosul.
“Au fost 900 de oameni în clădirea în care am lucrat eu. Toţi cei care ne cunoşteam ne-am adunat la un loc şi am observat că muriseră doar doi dintre colegi: un şofer şi un alt coleg pe care-l cunoşteam”, a mai spus Petruţ.
Privind înapoi, inginerul se bucură că se afla la birou în momentul cutremurului, deoarece din casa în care locuia nu a mai rămas nimic.
“A fost să fiu la birou în momentul acela şi mă bucur că nu am fost acasă. Pentru că, dacă eram acasă nu mai eram aici, acum. Nu mai e nimic din casa aceea. O grămadă de beton şi nimic altceva. Am fost după câteva zile la clădire să văd dacă pot să recuperez ceva şi nu mai era nimic. Mirosea a oameni morţi, au fost oameni prinşi acolo, vecini de-ai mei care au fost prinşi. Proprietarul clădiri şi-a pierdut ambele fiice în cutremur şi era devastat”, a mai povestit Petruţ.
După cutremur, inginerul a rămas doar cu un laptop, dar fără niciun act. A dormit într-o curte, pe nişte pături, iar apoi un coleg l-a găzduit. După nouă zile în infernul haitian, cu ajutorul reprezentanţilor Ministerului de Externe român a reuşit să fie evacuat în Republica Dominicană. De acolo a luat un avion care l-a adus în Europa, vineri după-amiază, iar apoi a ajuns în România.
A lăsat în urmă un stat cufundat în haos, ai cărui locuitori aşteaptă cu disperare ajutoarele comunităţii internaţionale deoarece majoritate nu mai au nici mâncare, nici medicamente şi nici haine.
Totuşi, în timpul petrecut în Port-au-Prince, inginerul s-a simţit în siguranţă, fiind aproape tot timpul însoţit de bodyguarzii angajaţi de compania la care lucra şi spune că se gândeşte să se întoarcă ori în Haiti, ori în Jamaica.
Citiți principiile noastre de moderare aici!