Societatea a lansat un portal creat şi dezvoltat ca instrument online de promovare a proprietatilor imobiliare ale companiei. În acest fel, Romtelecom doreşte să-şi închirieze spaţiile deţinute şi nefolosite. Nevoia de a obţine profit, fiind o societate comercială, şi restucturarea serviciilor şi ofertelor a făcut ca Romtelecom să devină un jucător important pe piaţa imobiliară, având la dispoziţie mai multe spaţii care au rămas neutilizate. Desigur, şi Timişul apare în oferta prezentată pe portalul realestate.romtelecom.ro. Fostele ghişee unde ne plăteam mai demult facturile au devenit acum clădiri de birouri şi spaţii comerciale numai bune de închiriat.
Cea mai cunoscută clădire scoasă la închiriat de compania cu acţionari greci este fostul sediu situat în spatele Primăriei Timişoara, pe strada Mihai Eminescu nr. 2b, exact între primărie şi noul sediu al Direcţiei Fiscale a Municipalităţii. Mulţi îşi amintesc acest spaţiu pentru că aici se plăteau facturile de telefon în zona centrală. Un alt spaţiu este fostul oficiu comercial de pe strada Teiului, în zona Dacia. Pe lista locaţiilor disponibile se mai află fostul sediu de pe strada Iuliu Maniu (Reşiţei) dar şi sediul din Lugoj. Prin oferirea spre închiriere a acestor locaţii, Romtelecom devine unul dintre cei mai mari proprietari de spaţii de birouri din Timiş, disponibile spre închiriere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!