Un număr de 16 soiuri de roșii adevărate, nu de „plastic” și fără gust, așa cum găsim de multe ori în comerț, au fost prezentate de specialiștii universității timișorene în cadrul unui eveniment. Acestea sunt rezultatul selecției și muncii de cercetare a unui lot de peste 300 de soiuri românești adunate în ani de zile din gospodăriile țăranilor din zona de vest și de nord a României de un grup de specialiști coordonați de profesorul Radu Șumălan. Realizate de USAB Timișoara, cele 16 soiuri sunt produse prin încrucișare, pentru a obține tot ce este mai bun din toate soiurile adunate în ani de muncă.
„Roșiile pe care acum le prezentăm sunt o parte din hibrizii pe care noi i-am creat în ultimii ani. Avem deja cinci hibrizi care se găsesc în anul doi de testare în vederea omologării, iar aici am venit cu 16 hibrizi noi. Vorbim de soiuri noi de roșii, obținute prin încrucișarea a două soiuri. Noi folosim doar populații locale și soiuri vechi românești, pe care le-am colectat începând cu anul 2012. Am început să colectăm aceste soiuri românești de la persoanele în vârstă din mediul rural din partea de vest și din partea de nord a țării, am creat o bază de gene, unde avem peste 300 de soiuri, după care, prin 2014, am început să facem hibridizările. După ce am făcut testările, am obținut niște hibrizi pe care i-am testat, am încercat să-i stabilizăm din punct de vedere genetic și întotdeauna, după ce obținem hibrizii, vedem că sunt destul de productivi, ajungem de fapt în piață. Acum suntem în piață și testăm gustul, pentru că una dintre caracteristicile pe care le urmărim la acești hibrizi, o caracteristică importantă, este gustul lor. Iar gustul este extraordinar”, a declarat Radu Șumălan.
Scopul final al procesului de cercetare este obținerea unor roșii de cea mai bună calitate, cu un gust excelent și care să reziste. Nu au fost folosite substanțe chimice ci doar gunoi de grajd. Deocamdată, noile soiuri nu sunt în producție, dar aceasta este dorința finală a cercetătorilor. Până la finalul procesului mai e de lucru, fiecare hibrid necesită doi ani de supraveghere până la omologare, doar după acel moment se poate trece la comercializarea efectivă a semințelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!