Două obiective importante vor fi atinse odată cu organizarea Balului Caritabil Rotary, spun organizatorii. Primul vizează direcţionarea unei părţi din fondurile adunate spre Rotary Internaţional, iar al doilea presupune achiziţionarea unui aparat de testare a efortului fizic pentru Clinica de recuperare cardiovasculară de pe bulevardul C.D. Loga din Timişoara.
„În secolul XXI, Rotary va investi în prevenirea bolilor cardiovasculare, care pot fi detectate prin utilizarea acestui aparat de testare a efortului fizic”, a precizat medicul cardiolog Dan Gaiţă, unul dintre organizatorii evenimentului. El a atras atenţia asupra faptului că mişcarea fizică şi adoptarea unui regim alimentar sănătos pot conduce la prevenirea multor boli. Peste 300 de membri Rotary şi Lions, împreună cu invitaţii lor, sunt aşteptaţi la evenimentul filantropic ce va avea loc sâmbătă seara la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara. Motoul acestui bal de caritate este „Rotary ajută inimile să bată”. Pentru achiziţionarea aparatului este nevoie de 15.000 de euro. Jumătate din bani au fost donaţi de Rotary Internaţional. Pentru restul sumei va fi organizată o tombolă al cărei mare premiu constă într-un autoturism Dacia Duster.
Banii se vor strânge din vânzarea de bilete la tombolă. Au fost puse în vânzare o mie de bilete, pe care le poate cumpăra oricine, contra sumei de 100 de lei. Timişorenii mai pot achiziţiona bilete vineri, până la ora 21.00, din Piaţa Victoriei, din faţa Operei. „Maşina este doar obiectul prin care dorim să strângem fondurile. Câştigătorul va fi sunat, sâmbătă seara, după extragerea biletului câştigător. Aceşti 100 de lei nu reprezintă o investiţie într-o maşină, ci într-o viaţă de om, după achiziţionarea echipamentului medical”, a precizat Lorena Rusovan, asistent Guvernator District 2241. Tot sâmbătă, două noi cluburi vor lua fiinţă în Timişoara. Este vorba despre Rotaract Ripensis şi despre Rotary Timişoara Opera.
Citiți principiile noastre de moderare aici!