Chiar în perioada sărbătorilor de iarnă, 30 de copii mai puțin norocoși se află internați pe secția de hematologie/oncologie pediatrică a Spitalului Louis Țurcanu Timișoara. Consilierul local Roxana Iliescu s-a gândit să le facă o surpriză atât lor, cât și personalului devotat care are grijă de micuții pacienți.
„Moș Crăciun a ajuns puțin mai repede anul acesta! Mi-ar fi plăcut sa petrec puțin timp cu ei, chiar dacă știu că mi-ar fi fost foarte greu, însă este imposibil din cauza regulilor impuse de pandemie. […] Deși personal apreciez discreția în astfel de situații, vă împărtășesc gestul meu din dorința de a îndemna pe cât mai mulți să aducă o bucurie celor mai puțin norocoși dintre noi”, transmite consilierul local din partea Pro România.
Roxana Iliescu atrage atenția și asupra faptului că în Timișoara avem unul dintre cele trei centre de transplant medular existente în România și datorită dotărilor și profesionalismului cadrelor medicale implicate, 85% dintre copiii internați aici se vindecă.
„Eu le doresc atât copiilor cât și întregului personal, multă sănătate, putere și să nu-și piardă niciodată speranța că vor învinge!
Sărbători binecuvântate!
Le mulțumesc domnului Dr. Ovidiu Adam, managerul spitalului și doamnei Conf. Dr. Smaranda Arghirescu șef secție Clinica II Pediatrie pentru ajutorul dat în realizarea surprizei pentru copii!”, mai spune Roxana Iliescu, transformată pentru o zi în Moș Crăciun.
(1089)
Citiți principiile noastre de moderare aici!