Prefectul de Timiș a primit înștiințarea și demisia atașată a Roxanei Iliescu din funcția de vicepreședinte al CJ Timiș și implicit din cea de consilier județean.
Prima dată, Roxana Iliescu și-a anunțat demisia din PMP și Consiliul Județean Timiș în 3 aprilie, apoi în 22 mai, iar acum, în 4 iunie, a scris pe Facebook că și-a înregistrat demisia din CJ Timiș.
„Astăzi mi-am înregistrat demisia din funcția de Consilier Județean și implicit din funcția de Vicepreședinte CJ Timis. Până la îndeplinirea formalităților prin care se constată vacantarea postului voi îndeplini atribuțiile pe care le am în cadrul Consiliului Județean Timiș. Chiar dacă înțeleg nerăbdarea aproape febrilă a samsarilor politici în a numi pe altcineva în locul meu, le recomand cumpătare și le readuc aminte că dacă în partidele lor fac ce-i taie capul, în administrație lucrurile sunt un pic mai complicate, responsabilitatea și legalitatea actelor având prioritate asupra delirului unor politicieni de mahala”, a scris Roxana Iliescu pe Facebook.
După ce a anunțat că își dă demisia, Roxana Iliescu nu a depus o hârtie scrisă în acest sens. Se gândea, inițial, să revină asupra acestei decizii. În 22 mai s-a hotărât să demisioneze din Partidul Mișcarea Populară și din Consiliul Județean Timiș. În 4 iunie și-a depus demisia din CJ Timiș, după cum a scris pe Facebook.
Acum încep jocurile politice. Este nevoie de un nou vicepreședinte și se pot schimba majorități în consiliul județean. Totul ține de negocierile dintre partide.
Reprezentanții Partidului Mișcarea Populară (PMP) din Timiș au decis denunțarea protocolului cu PSD și ALDE din consiliul județean, cel care garantează majoritatea și funcțiile de conducere (președinte și vicepreședinți) din instituție. Cornel Sămărtinean, liderul PMP Timiș, a spus, în 20 aprilie, că PSD și ALDE, alături de PMP, ar trebui să renunțe la funcțiile de conducere dobândite în urma formării acestei majorități și că se va încerca crearea unei colaborări de dreapta în administrația județeană din Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!