„Execuție Bugetară RECORD pe Investiții în 1 ianuarie – 1 august. În doar jumătate de an am reușit să investim mai mult decât s-a investit în oraș în oricare din ultimii 4 ani, pe o perioadă de 12 luni. Asta nu înseamnă sume promise pe principiul «lucrați voi, că rezolvăm după cu banii», ci vorbim despre bani facturați și plătiți către constructori și proiectanți pentru lucrările realizate”, anunță viceprimarul Lațcău, duminică, într-o postare pe Facebook.
Edilul se laudă și cu „record pe investiții prin fonduri europene nerambursabile”, de 49 de milioane de lei. El mai spune că „ultima oară când s-au băgat aproape la fel de mulți bani în oraș au fost în prima parte a lui 2016, înainte de alegerile locale”. Dar atunci, precizează acesta, execuția bugetară „a văzut două mari proiecte pe fonduri europene, respectiv amenajarea malului Bega și lucrările de pietonalizare din centru”.
„Ca procent de absorbție din suma contractată, am ajuns de la 0.2% (septembrie 2020) la 8% și vrem să atingem 15% până la finalul acestui an. Nu e dificil să semnezi hârtii și să le muți dintr-o parte în alta, ci mai greu este să te asiguri că fiecare proiect pe care am contractat aceste fonduri merge înainte. Am rămas în urmă comparativ cu alte orașe și dacă lucrurile nu se mișcă, vom pierde banii pe exercițiul financiar actual – trebuie să facem mult mai mult”, mai precizează Ruben Lațcău.
Ținta noii administrații pentru 2022 este de o absorbție pe fonduri europene de 50%.
„Proiectele pe FEN sunt proiecte ale modernizării și înfrumusețării orașului în zonele cele mai importante: mobilitate, verde, digital. Sunt bani bine investiți, atent verificați și unul din cele mai importante avantaje din aderarea noastră la Uniunea Europeană. Cu cât absorbim mai mult, cu atât putem investi mai mult, cu atât putem face mai mult ca să ne transformăm viziunea în realitate: o Timișoara europeană, metropolitană, modernă și cu cartiere revitalizate”, conchide Lațcău.
Noul exercițiu financiar se desfășoară pe perioada 2021-2027, iar toate proiectele aflate în lucru acum au fost scrise pentru exercițiul 2014-2021, pe vremea fostei administrații a orașului, când primar era Nicolae Robu.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XProbabil ca in salariile pentru nou infiintatele posturi s-au dus banii aia, ca nimic nu se observa in oras. Chiar si pomii si iarba din parcuri arata ca in Ferentari. V-ati angajat toate neamurile din partid si pentru asta ati deschis posturi de sefi, vici, consilieri, sfatuitori, asistenti etc. Mi-e teribil de greata. Chiar am sperat ca o sa se schimbe in mai bine, insa asa performante negative nici macar robulache nu o avut. Nu inteleg cum a ramas cu transparenta? Sa vedem si noi cate posturi noi s-ar creat si care este plusul adusul. Asa al vrajeala e usor sa ne spuneti ca se face blabla. Sa nu mai spun ca la fonduri europene Timisoara a ramas zero barat. Nimic nimic in primul an de mandat.
-
Asta se intampla la fiecare schimbare de partid de la conducerea primariei. Nu stiu la ce te astepti, crezi ca grebla, iapa si toti aghiotantii lui robu ar fi miscat un deget pentru fritz?
-
Ioane, grebla a negociat si a ramas șăfă… ca mulți aghitanți a lui Robu 🙂
-
Bravo adminitratiei actuale a orasului. Sw cunoaste ca e un suflet si spirit proaspat la Primaria TM. Cu Dominic reorganizand structura primariei si cei 2 viceprimari coordonand partea operationala, putem sa speram la lucruri bune pt oras. Tinta trebuie sa fie in mod cert consolidarea Timisoarei ca al doilea oras din Romania, dupa Bucuresti. Succes mult si spor la lucru.
-
Esti ok?! Sau ai fumat marar?
-
Nu mai bea de dimineață, că-ți face rău !!!
-
Cred că nici mărarul nu îi este familiar…
-
-
nu stiu dar parca nu traim in acelasi oras sau discutam despre alt donimic; donimic frix alaturi de buben si cine o mai fi al doilea viceprimar ce reusite au pana acum? doar doua: festival lgbt cu pene roz pe fund si imigranti peste tot; acuma or sa sara postacii usr ca is penelist sau pesedist dar debandada din oras de zici ca a fost lasat de izbeliste nu o poate nega nimeni
-
Schimba medicamentatia baiatule !
-
Ai niste exemple?
-
Alt corporatist crescut in fata calculatorului… Sunteti in alt film…
-
Nici activistii Comunisti nu scriau poeme atit de banal de paralele cu realitatea…
Cel putin din cate inteleg eu, reusita se datoreaza fostei administratii, cum de fapt si scrie ca proiectele au fost scrise pe vremea robului. Chiar asa ne prostiti ciumpalacilor? Asta e transparenta promisa? Voi de un an de zile de cand v-au votat timisorenii tot ce faceti e sa va impartiti posturi si sa infiintati unele noi pentru cine nu a prins. Deci voi ce merit aveti pentru aceste proiecte? Rezultatul incompetentei voastre se va vedea peste cativa ani, cand urmatoarea administratie se va trezi pe sec, cu niste ani de vid pentru Timisoara, intrucat voi nu veti fi facut nimic, doar ne-ati pierdut timpul si tocat banii.
Robu e de vina!!!
Dar domnule Viceprimar Ruben Lațcău concret pe ce au fost investiti bani nu asa ABUREALA.Ca pe salari o stie toata lumea,pe audite externe idem,pe cumparare de mobilier birouri,mochete,calculatoare “vorbim despre bani facturați și plătiți către constructori și proiectanți pentru lucrările realizate”concret si palpabil nu povesti
-
tu esti din epoca de piatra si mananci si “i” cand scrii
-
Mai bine manac “I” nu rahat ca tine
-
Ghertzoiul asta nu mai are nici o limita. In ce ati bagat mah derbedeule banii ca orasul arata dezolant…. I-ati bagat in buzunarele voastre useriste…
Pe ce ati cheltuit banii ? Pe strazi pentru pietoni cand afara era canicula si strazile pustii,un festival pentru homosexuali in rest mai Latcaule praf . Aaa sa nu uit si ceva bani pentru ONG-urile care trebuie . Cat despre constructori va spun eu ca mai aveti muuuult de plata catre ei ca totul sa fie pe 0 . Este o vorba romaneasca “Lauda de sine nu miroase a bine ” In jumatate de an nici organigrama aia fantezista nu este gata 100% ca nu aveti nici 80% din posturile de conducere ocupate . Cine decide in primarie ? Nimeni ca Fritzake nu stie sa semneze a delegat la oameni fantoma dreptul de semnatura . Inca un mandat doar in Germania mai printe nulitatea asta de Fritz
Nu știu despre ce investiți vorbiți
Suntem în urma in special pe partea de infrastructură rutieră și sportivă.
Din pacate lumea nu va accepta decizii radicale, desi corecte din partea lui Fritz. Iar rezultatul alegerilor a dus la o “co-guvernare” ce limiteaza enorm puterea executiva a USR… PLUS a dat inca o data dovada de verticalitate si din pacate vad ca a dat un pas inapoi… Toti sunt politicieni(oportunisti), inclusiv Fritz, care stie ca pierde sigur al doilea mandat daca ia deciziile corecte pentru Tm. Asta din cauza marii mase de timisoreni ce ar vota maine PSD, AUR sau impotriva oricaruia le-ar taia pomenile. Asa ca, la fel ca in ultimii 30 de ani suntem blestemati sa urmarim acest show penibil si sa ne injuram intre noi…
-
Ce vorbesti? Cum nu face?
Face parada homosexualilor! (am voie oare sa le spun asa, sau ca la negri si tigani, trebuie sa gasesc alte eufemisme?)-
Eufemisme pentru ce cuvinte jignitoare?!? de unde se vede ca degeaba ai niste notiuni vagi de limba romana si te crezi cult in cap, tot un rasist de 2 lei esti. Sau poate doar analfabet functional, asta ar fi mai bine pentru toata lumea.
-
Modernizare și înfrumusețare pe mobilitate, verde, digital… Este minunat!! Multumim frumos!
Latcau, te-ai trezit? Sau te-a trezit Fritz la 3 noaptea? Vezi de Colterm ca l-ati bagat in insolventa. Tu si Fritz, doi oameni cu multe scoli doar in CV. In urmatorii trei ani de mandat ii garantat falimentul la Colterm? Sau reusiti in
2 ani? -28 de milioane euro = cu pasajul Solventul. Bravo baietii competenti! Fritz, tu esti cu gandul la costumatia pentru festivalul LGBT. Asa-i? Cine-i printesa noastra preferata? Cine-i? Te iubim ca ca tine nu gasim!
Zici ca ăștia joaca jocul acela ADEVĂR sau MINCIUNĂ😁
S-au cheltuit multu bani. Nu se vede decat dezastru. Suuuupeeer!
O fi. Sa vedem ce urmează, ca de vorbe …
Pana acum văd 2 acțiuni concrete și finalizate
Festivalul Pride LGBTQ si festivalul gastronomic al imigranților
Pe malul Begai si un centrul pietonal nu văd nimic schimbat
Scrieti si cate proiecte au fost depuse din mandatul anterior so cate au fost depuse si acceptate mandatul curent. Taiati iarba la caini cu asa articol.
La fel de util ar fi sa ne spuna si ce proiecte au depuse / acceptate / respinse de Fritz. Deocamdata e jale.
-
Tu esti Robu?
:))))) o da felicitari, ati plarit lucrarile incepute de robu + mizeria de festivalul gaylor, aa stai ai mai distrus multe locuri de munca cu carantina..bravo friz ..esti mizerabil
Mai contează și in ce s-o investit, sau cine sunt adevărații beneficiari ai acestor investiții. Pana acum cea mai răsunătoare investiție este cea în parada LGBTQ.
Da se vede adunari de gay-uti ! Mare investitie
deci din ianuarie pana in august sunt 6 luni…n-ai cum cu astia de la usere
Fritz meri in Cluj bro…vezi polivalenta, stadionul, parcul central etc!
Daca nu ti place Clujul meri la Oradea…!
Mai Latcau, tu nu vezi ca esti penibil? Cine a mai vazut pocait sa spijine LGBT-ul cu bani? Voi usr-istii tot ce scoateti pe gura (atentie, nu ce bagati in gura!) e minciuna gogonata.
Mai, dar nu va este rusine sa mintiti, nu va crapa obrzul de rusine, nu vedeti boschetii din oras? Mizeria si haosul care nu a fost ca acum, niciodata in TM… . Demagogilor!
Asta a fost desigur o gluma proastă marca usr. Tot ce este a fost făcut de fosta administrație mojici de useristi mint de rup împreună cu acest primar
Ce investiți ati făcut poate în somn ati avut vise ca realitatea este crâncenă avem un oraș MORT și era numit al florilor .CINE NE SCAPA DE SMECHERI ADTEA?????
Nu vă este rușine? Nu se vede un petic de asfalt in intreg orasul! Praf sunt drumurile. Nu vezi picior de administratie locala. Orasul functioneaza prin el insusi, administratia locala nu exista.
câțu ar trebui să fie îngrijorat. useristii sunt aproape să-l depășească la capitolul minciuni si invenții
Ar trebui să vă fie rușine să tot mințiți voi pe ce lume trăiți nu ați făcut nimic pentru oraș mizerie pe străzi dezastru în Ratt.Nu a-ți câștigat voi alegerile ci robu lea Pierdut!Sper să dispăreți cu tot cu Fritz și paradele lui să nu mai auzim de voi.Distrugeti tot cea fost frumos în orașul ăsta !Cea mai proastă administrație și un PRIMAR de toată jena.
Nu zi hop pana nu sari gardul. Sunt curios daca si in ce fel o sa fie concretizate aceste exercitii bugetare pe investitii in urmatorii ani.
Ptr haterii din comentarii, e greu sa faci un mic exercitiu de imagine. Desi e clar ca multe din proiectele in derulare sunt de pe vremea administratiei Robu, multi ignora componenta principala ale acestor proiecte: banii. Degeaba incepi un proiect daca nu esti in stare de la bun inceput sa ii asiguri finantare. Ei bine, cate din proiectele lui Robu au fost intarziate cu luni, chiar si ani?
Pasajul solventul nu, poduri noi nu, parcari nu. Si au trecut 11 luni de la alegeri… Fritz, Lascau niste mincinosi
FRITZ de la TImisoara = Virginia Raggi de la Roma ——- unde locuiesc era o zonă curată, acum este plină de gunoie!! RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE
1 zi – daca isi suspenda activitatea cei care gatesc mancarea pe salarii discutabile prin fast food-uri intitulate restaurante, prin supermarketuri unde nu le da voie nici la toaleta cand le trebuie “sefele de brigada” moderne, plus livratorii care umbla batuti de soare in cap pe strazile neumbrite de copaci ale orasului – si toti acesti cantareti la mandolina, chitara si alte instrumente de propaganda politica isi vor intrerupe melodia, sa scheaune un pic altfel “mi-e fomix, cand vine comanda?”. Zic asa, pentru ca, indiferent de zona politica in care se afla, au ajuns sa conduca unii care stau ca in acvariu – aer conditionat, papica, birouash, soapte, politeturi, costume scumpe si felicitari in cerc – in timp ce restul, de care depind si astia de fapt, transpira la caldura sau ingheata iarna pe afara, nu o mai scot la capat cu banii la finak de luna si mai sunt tot ei si jigniti, ca sunt analfabeti functionali, prosti, retrograzi si needucati, pentru stoarcerea unui capital politoc ieftin… 1 zi, cum am zis, daca ar fi, sa simta totusi care e realitatea. Inca se mai poate… Atunci cand cei care vor face toate activitatile de suport vor fi alta categorie de persoane, carora nu le pasa ce consecinte au in oras decizii politice luate de viermisori politici crescuti in acvariu… nu se va mai putea. Realitatea inca este a oamenilor care, indiferent de nivelul de educatie, au o experienta de viata complexa, inteleg si altceva inafara bulei lor personale – insa va deveni treptat a celor care, intr-o completa nesimtire, emit minciuni si le mai si cred, in timp ce ei stau protejati in acvariiile lor.
-
Tu esti frustrat rau. Ai impresia ca numai aia de au picat BAC- ul stiu sa gateasca…
-
Tocmai ca nu – sunt o gramada care au trecut si bacul si au absolvit si facultatea, si gatesc pentru ca asta e economia – fast economy, de consum, intre management si activitatile de suport (ori de office ori de manual labor), nu prea mai ai decat foarte putine alte optiuni, si alea se distribuie pe pile, de aia avem asa multa cultura de calitate, sport, strategii bune etc. Frustrat da, tot ce se poate, mai băiețaş, ca dupa ce incerci sa ai bunavointa, sa iti vezi de treaba ta, sa le intorci pe toate partile, sa ai rabdare, sa ai initiativa… si trec zeci de ani si cretinii au fast lane sa ia viteza inainte, indiferent de regim – si totul e rahat facut praf, dar frumos ambalat – e cam normal sa te saturi, mai baiete, si sa ai si lipsa de bunavointa pt tampiti, si frustrari, si rabdarea scurta. O sa ajungi si tu prin aceleasi chestii daca nu esti privilegiat, avand in vedere ca se canta pe aici slagare vechi, din antebelic, interbelic, anii 50 toamna, si alti ani cu propaganda inainte, minciuna la mijloc si realitatea facand ce poate sa “salveze turma”, intotdeauna.
-
A investit pe ma-ta’n pizda cu articolele tale de cacat cu tot
Vă spun eu ideea e să dea bine la presa națională ,,O da, Timișoara se dezvoltă pe rupte”. Că realitatea de la fața locului o vedem și simțim cu toții.
“Noul exercițiu financiar se desfășoară pe perioada 2021-2027, iar toate proiectele aflate în lucru acum au fost scrise pentru exercițiul 2014-2021, pe vremea fostei administrații a orașului, când primar era Nicolae Robu”
Ruben baiete proiectele le-au facut altii, voi doar ati platit facturile.
-
pai tocmai Dane, proiecte știu mulți sa facă și sau tot făcut, problema a fost a banilor și a punerii in opera a acestor proiecte..
nu sunt fanul niciunui politician sau partid, dar hai sa judecam la următoarele alegeri, 6-8-12 luni e încă devreme, uneori este nevoie chiar și mai mult de 4 ani ca sa se vadă rezultatele..
cu solventul de ex. de câți ani se vorbește și nu s-a făcut concret nimic? sau făcut studii și proiecte, dar n-a reușit nici ciuhandu și nici robu sa facă nimic concret, numai studii și proiecte..
dacă Friz ii da drumul și sau găsit bani pt. proiect eu zic ca e ceva notabil..
Nu are sens sa comenteaza pt Marea performanta ca s-au cheltuit 10-15 milioane de euro . Vai de capul lor
asa e in orasul in care in 89 sa strigat prima data jos comunismul analfabetii au Votat primar un neomarxist si strain Nu mai avem romani sa ne conduca buni rai e mai aproape maieul decat camasa Ghici care oras a patit asta
A cheltui degeaba nu e tot una cu a investi.
Bani cheltuiti pe ce anume??? in oras nu se vede nimic!!!!