În faţa bisericii de pe strada Taborului din Timişoara se va desfăşura în 15 august, pentru a patra oară consecutiv, Ruga bănăţeană de la Ronaţ, prilejuită de hramul bisericii ortodoxe din cartier. Sărbătoarea este organizată de către consiliul consultativ de cartier şi Casa de Cultură a Municipiului, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Timișoara.
Evenimentul va avea un specific tradiţional religios: va debuta la ora 9 cu Utrenia (serviciu religios) la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de pe strada Taborului nr. 20 din Ronaț, urmată de Sfânta Liturghie. La ora 12, în faţa bisericii vor avea loc tradiţionala tăiere a colacului şi binecuvântarea prinoaselor.
La ora 12.30 va avea loc un program artistic al copiilor de la Grădiniţa nr. 4 din cartier, urmat de o agapă frăţească. Seara de la ora 18, iubitorii de muzică populară sunt aşteptaţi în Ronaț la un spectacol susţinut de o serie de solişti vocali şi intrumentişti de muzică populară, coordonaţi de prof. Remus Grosu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!