Nicolae Robu este supărat foc pe statul român, care a lăsat două clădiri în paragină aproape de zona centrală a orașului. Este vorba despre fosta Policlinică Gârleanu de pe str. Demetriade și despre o clădire în care a funcționat un club. Edilul-șef spune că una dintre ele aparține în totalitate statului român, iar alta doar cu un singur etaj.
A fost un weekend plin pentru Nicolae Robu. Edilul-șef și-a dedicat timpul inaugurării Iulius Town, investiție privată de peste 400 de milioane de euro. A lăudat în stânga și-n dreapta tot ce s-a făcut la doi pași de centrul orașului și a decretat că acolo se află „noul centru al Timișoarei” sau „centrul noii Timișoara”.
Ei bine, primarul Timișoarei a avut vorbe de laudă și după weekend despre investiția privată. A anunțat că… urmează alte investiții. Dar sunt impedimente: două clădiri ale statului român. Sau una și jumătate.
„Urmează un nou proiect, pentru valorificarea și a restului de teren pe care grupul Iulius l-a achiziționat, de la gardul care limitează proiectul în derulare acum și până la str. Demetriade. E o problemă aici. Evident, din partea mea, tot suportul, ca aici la doi pași de centrul istoric să avem un adevărat centru nou sau centru al noii Timișoare. Există acolo două clădiri care fac rușine orașului, este cea în care a funcționat Policlinica Gârleanu și alta în care a funcționat un club, ele aparțin statului român, a doua în totalitate, iar policlinica un singur etaj. Este inadmisibil ca statul român să păstreze așa ceva într-un oraș ca Timișoara. Statul le administrează prin Societatea Națională de Radiocomunicații”, a explicat Nicolae Robu.
Edilul-șef a ținut să precizeze că va fi necruțător și că a pus Poliția Locală să dea avertismente, dar se va trece la amenzi. Asta după ce a cerut oamenilor legii să nu dea direct sancțiuni.
„Eu o să fiu necruțător, am dat avertismente și vom trece la a amenda de câte ori trebuie proprietarul sau administratorul acelor proprietăți, așa cum facem cu celelalte. Nu vezi niciun semn, nicio preocupare de a se interveni. Sunt notificări date de Poliția Locală, am cerut să se întâmple asta, să nu se dea amenzi mai întâi, haideți să dăm avertismente. Anomalia este și mai în contrast în momentul în care în proximitate vezi ceva la un standard foarte înalt. Să nu rămână în paragină. Cel mai normal lucru ar fi, după mintea mea, să dispară. Eu consider că astfel de proprietăți, părăginituri n-au ce căuta niciunde într-un oraș, niciunde, darămite într-o zonă în care s-au investit aproape jumătate de miliard de euro”, a conchis Robu.
Ruinele s-au văzut mai bine după ce i-a deschis cineva ochii primarului Timișoarei. Vă reamintim, el a anunțat că cel care a pus bazele Iulius Group va primi titlul de Cetățean de onoare al Timișoarei.
Articole pe aceeași temă:
Robu – mesaj pentru hateri: Iulius Town e o investiție privată 100%, atrasă de mine în Timișoara
Trimite articolul
XCe fanfaron sinistru: “Eu o să fiu necruțător” vs “să nu se dea amenzi mai întâi” in conditiile in care de zeci de ani respectivele cladiri sunt intr-o stare deplorabila!
In privinta asta, ma tem ca are dreptate.
Sunt doua ruine, adapost pentru boschetari , care arata ca nuca in perete si chiar nu mai au ce cauta acolo.
Arata mizerabil!
Frumos, folosim institutiile statului pentru a face presiuni in interesul cuiva… pana acum de ce nu au dat amenzi?
Pana acum nu a vazut, dar acum ca a primit sclavul ordin….
Si cum ramane cu Primaria Veche?
lol ce tupeu de borfas. Cum ramane cu toate ruinele fratilor Cristescu care impaienjenesc orasul dintr un capat in celalalt? Mai bine ar trancani mai putin pe subiecte unde e mai sensibil ca o domnisoara in perioada nefasta
Pai eu nu vad care-i problema, sa le cumpere investitorul si sa faca ce vrea cu ele, doara nu le vrea de pomana.
Aici nu pot sa nu fiu de acord cu Bocsig man ul…Cladirea fostei policlinici si adapostul LGTB-isti lor de la defunctul Cubanito, tre rase de pe fata pamantului!
Ma intreb ce fac concret lenesii din primarie in aceasta privinta.
Mai sunt si alte cladiri in zona , ca de exemplu Cazarma U sau Poligrafia
Dar cazarma U de langa Municipal, fosta unitate militara de pe Popa Sapca, Abatorul ?
Oare Primaria Timisoara, nu trebuie sa vegheze la pastrarea in bune conditii a Partimoniului Statului Roman ?
Poate ne spune Robu,primar inca al orasului,cum si cine a permis modificarea accesului rutier spre str.Sever Bocu (troleibus 14), cu distrugerea parculetului pentru copii si gatuirea traficului rutier si pietonal ? A cedat Primaria teren in favoarea lui Iuliu Dascalu? Cu aprobarea cui s-a facut tranzactia ? Zona respectiva a fost a MApN-ului si MAI, deci cum s-au improprietarit unii ? Cat priveste zisul club”, Cubanito”,Robu poate cere lamuriri suplimentare la consilierul apropiat (consatean,pretin?) fost viceprimar si primar ?
cracanel, esti un corupt odios, comunistule!
Bine ca sediul PNL din Unirii nu il vede :)))))
Ruinele orasului se vad de peste tot, traficul e blocat in tot orasul, centrul e sub bombardament iar luni incepe scoala. Cred ca numai un dement putea sa comita asa ceva. Astept alegerile!
Timisoara e o ruina !
Acest primar nu a facut absolut nimic important pentru Timisoara, cateva lucrari pe ici pe colo, pentru care trebuie sa stam zilnic blocati in trafic cu orele, si care in loc sa fie gata in termen se lungesc cu lunile…eu zic ca poate ar fi cazul sa mai vedem si alt primar cum evolueaza…poate, poate mai mult, poate e mai eficient…
aici se vede aportul primarului la aceast proiect, privatii si-au facut treaba, reprezentantii statului au lasat mizeriile alea de ani de zile. Pe langa aprobarea lui cu greutate putea sa faca ce tine de stat.
Cea mai mare ruina a orasului este insasi primarul.Iti multumesc Robule pentru ambrozie,pt.lipsa parcarilor pt faptul ca sunt in real pericol cind merg pe linga cladiri vechi si nu in ultimul rind ca ne-au luat multe orase inainte.Merg des ka Sibiu Brasov Oradea etc…sunt departe …aicivinca mai putem filma scenarii cu anii 90…Rusine Robulica…