Fie că vorbim de un studiu de fezabilitate prost întocmit, un dosar de licitație asemănător sau doar motive pentru tărăgănarea demarării lucrărilor, cert este că licitația pentru stabilirea firmei care se va ocupa de realizarea Centurii Sud de ocolire a Timișoarei are din nou termenul de deschidere a ofertelor amânat. Proiectul centurii a fost lăsat „moștenire” de Cabinetul Cioloș, cu o hotărâre în chiar ultima ședință înainte de plecare. Licitația lansată atunci a fost anulată de Guvernul Grindeanu, care în dorința de a grăbi lucrurile a decis organizarea unei noi licitații, care să acorde un contract de proiectare și execuție în același timp. Vestea bună s-a transformat până la urmă într-un lung șir de amânări ale datei finale pentru deschiderea ofertelor lansate.
Ultima amânare a dus termenul limită pentru data de 2 iulie. Data a trecut și tot nu am avut un câștigător al licitației. După un „anunț tip erată”, a venit o Decizie a Comisiei Naționale de Soluționare a Contestațiilor și „Clarificarea nr. 8”. Cert este că perioada pentru depunerea ofertelor a fost extinsă până la 21 iulie. Să sperăm că măcar de această dată termenul va fi respectat, dar experiența ultimelor luni arată cu totul altceva.
Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Horațiu Simion, vorbea despre cel puțin un an care va curge de la stabilirea câștigătorului și până la demararea lucrărilor.
„Teoretic, ne trebuie opt – nouă luni de zile pentru definitivarea proiectului și pentru obținerea tuturor avizelor, acordurilor și expropierilor, după care se poate ataca lucrarea. Deci, în iulie se face deschiderea ofertelor, să punem trei luni în care pot apărea contestații, are loc procedura de semnare a contractului. După aceste trei luni de zile punem cele opt luni cât se face proiectul după care putem să îl demarăm”, a declarat Horațiu Simion, șeful Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara.
Lungimea Variantei de Ocolire Timișoara Sud este de 25,690 kilometri, fiind vorba de un drum național nou la standarde europene. Noua șosea are ca principală atribuție fluidizarea traficului intern și internațional care intră în țară prin zona Stamora Moravița, se desfășoară pe DN 59, ajunge în zona Timișoara și se îndreaptă către centrul țării pe DN 6 sau pe sectoarele de autostradă Arad – Timișoara – Lugoj.
Articole pe aceeași temă:
Proiectul centurii e sigur. Deschiderea ofertelor de constructie va avea loc la inceputul lui iulie
Ministrul Transporturilor garanteaza ca centura sud Timisoara are sursa sigura de finantare
Proiectarea si executia centurii de sud a Timisoarei, scoase la licitatie
Citiți principiile noastre de moderare aici!