Fanfara Timişoara Big Band a urcat miercuri după-amiază pe scena amplasată în faţa Operei şi a dat startul Târgului de Crăciun, timişorenii având parte apoi de un spectacol folcloric şi alte concerte. În deschidere a fost pornit şi iluminatul public de sărbători. Timişoreni mici şi mari s-au pozat alături de Moş Crăciun, omul de zăpadă şi bradul din leduri din apropierea scenei şi au trecut pe sub o poartă frumos luminată şi împodobită cu crenguţe de brad, amplasată la intrarea pe strada Alba Iulia.
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timişoara a ajuns la cea de-a patra ediţie în acest an, bucurându-se de un număr record de participanţi: 80 de comercianţi, unii dintre ei veniţi din Ungaria şi chiar din Germania, din oraşul înfrăţit Karlsruhe, îşi expun spre vânzare produsele în Piaţa Victoriei. Unii dintre ei nu au apucat să-şi amenajeze spaţiul de vânzare, rămânând cu căsuţele închise la deschidere. Cei care nu au ratat startul i-au îmbiat pe timişoreni cu fel de fel de bunătăţi: colaci secuieşti aburinzi, plăcinte, mititei, sărmăluţe, cârnaţi şi şuncă, frigărui, hamsii, tocăniţe, nenumărate feluri de caşcaval şi alte de-ale gurii. Vizitatorii au avut ocazia să se încălzească la un pahar de vin fiert sau pălincă, în funcţie de preferinţe. La căsuţe se mai găsesc icoane, diferite ornamente de Crăciun, jucării, gablonţuri, căciuli, fulare şi multe alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Târgul de Crăciun de la Timişoara va putea fi vizitat în perioada 1 decembrie 2010 – 10 ianuarie 2011, între orele 10.00 şi 23.00. Copiii îi vor putea scrie şi anul acesta lui Moş Crăciun, la fel ca în anii trecuţi, iar cei care i-au trimis cele mai frumoase scrisori vor primi daruri în seara zilei de 23 decembrie, când va sosi Moşul în Piaţa Victoriei.
A. S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!