Castelul Huniade a trecut prin reparații și procese de-a lungul ultimilor ani, iar porțile sale au rămas închise, deși este unul dintre cele mai importante monumente istorice ale Timișoarei, iar turiștii ar vrea să-l viziteze. S-ar putea să-l viziteze, dacă se va găsi finanțarea pentru a deschide porțile acestuia, chiar și parțial, în anul 2021.
La Castelul Huniade s-a realizat o expertiză tehnică pentru aripa de nord-vest a clădirii aflată în reabilitare de peste 10 ani, cu procese, infiltrații de apă și multe probleme la activ. Fără recepție nu se puteau accesa fonduri europene sau guvernamentale pentru continuarea lucrărilor la castel. Acum există recepția…
„S-a făcut recepția lucrărilor pentru latura de Nord-Vest. Așteptăm din partea administratorului muzeului să ne înainteze documentele finale, astfel încât, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu Ministerul Culturii, să căutăm o finanțare prin Institutul Național de Patrimoniu sau prin finanțare pe proiectele de patrimoniu cultural de la Guvernul României, apoi să demarăm urgent o nouă documentație și obținerea finanțării pentru reabilitarea și punerea în funcțiune a muzeului. Căutăm variante să finanțăm mai departe acest proiect. Există posibilitatea, pentru anul 2021, să deschidem parțial castelul, să poată fi vizitat. Vom vedea cum putem să-l abordăm din punct de vedere al consolidării restului din castel și din punct de vedere punerii lui în funcțiune”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.
Lucrările de consolidare la aripa de nord-vest de la Castelul Huniade au fost reluate în septembrie 2016, după o pauză de aproximativ jumătate de an. În 2006, Muzeul Banatului a intrat în reparații, pe un proiect finanțat din banii CJ Timiș, în total aproximativ 12 milioane de lei. Șantierul de la Castelul Huniade a fost cu probleme de-a lungul celor 10 ani de când s-a tot lucrat. În zidurile clădirii au început să apară fisuri, lucrările au fost întrerupte, reluate, au existat procese între beneficiar și constructor. În iunie 2016, în Sala Cavalerilor a plouat ca afară…
La finalul lunii ianuarie a anului 2019, Călin Dobra, președintele CJ Timiș, declara pentru TION că „o variantă ar fi să încercăm un demers pentru consolidare, reabilitare și punere în funcțiune a întregului castel, adică să-l deschidem publicului, foarte riscantă, ținând cont că este una dintre cele mai vechi clădiri din Timiș, monument istoric, și nu știm la ce ne putem aștepta când se intervine pe consolidare sau o variantă de a reabilita, consolida și a fi deschis publicului pe etape, parțial, acest castel. Agreez această idee, dar, bineînțeles, specialiștii trebuie să ne dea date concrete pentru a putea discuta de deschiderea parțială a castelului în 2021, a aripii care deja a fost reabilitată, a aripii de Nord-Vest”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!