Este oficial, vagoanele second-hand primite din Germania care circulă la ora actuală pe străzile Timişoarei vor fi recondiţionate. Primarul Nicolae Robu a anunţat, miercuri, încheierea licitaţiei pentru reabilitarea tramvaielor.
„S-a încheiat cu succes licitaţia pentru reabilitarea tramvaielor. Ofertantul câştigător este asocierea a două firme, Electroputere VFU Paşcani, în asociere cu Astra Vagoane Călători Arad. Eu mă bucur că iată sunt două firme puternice şi ştim bine că Astra Vagoane Arad este o firmă agreată de concernul Siemens şi produce tramvaie după proiectele Siemens, le asamblează la ora actuală şi cu câteva repere asimilate la Arad. Deci vom avea tramvaie care vor arăta ca cele mai frumoase tramvaie noi. Vor vedea timişorenii ce înseamnă reabilitare, pentru că multă lume şi-a închipuit că le vopsim, le mai chituim puţin pe la geamuri şi le reabilităm. Nu. Reabilitarea înseamnă cu totul şi cu totul altceva, înseamnă păstrarea doar a structurii de metal greu şi în rest totul este tramvai nou”, a afirmat Robu.
Va fi încheiat un acord-cadru pe 4 ani, iar din spusele edilului-şef un tramvai reabilitat va costa sub jumătate de milion de euro.
„Preţul este de 480.000 de euro per tramvai, atât a scăzut de la 650.000 sau cât era la startul licitaţiei. Prin competiţie, prin licitaţie electronică, preţul a ajuns în final să fie 480.000 de euro. La început facem unul şi nu suntem obligaţi să mergem până la 30. Contractul este unul cadru, pe 4 ani, şi noi putem să reabilităm de la minim unul până la maxim 30 de tramvaie în cadrul acestui contract. Dacă vom fi mulţumiţi şi timişorenii vor fi mulţumiţi de primul tramvai pe care îl vom reabilita, atunci vom da comandă pentru mai multe. Dar ne costă 480.000 de euro. Un tramvai cu toate acest funcţionalităţi nu-l poţi cumpăra fără vreo 2 milioane de euro în orice caz. Deci nu se poate compara preţul”, a mai declarat Robu.
Vagoanele vor fi reabilitate cu bani de la bugetul local. Primarul estimează că până la sfârşitul acestui an timişorenii se vor putea plimba cu primul tramvai reabilitat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!