Vă reamintim că joi, 30 octombrie, în jurul orei 17.10, primele 3 vagoane ale trenului InterRegio 1691, care circulau pe relația București – Timișoara, au deraiat la trecerea peste un podeț, între stațiile Topleț și Băile Herculane. Ca urmare a acestui incident, liniile de cale ferată au fost avariate, iar circulația feroviară în zonă a fost închisă, trenurile fiind deviate pe o rută ocolitoare prin Valea Jiului.
Echipele feroviare au lucrat la înlocuirea traverselor şi la refacerea geometriei liniei pe acest segment, astfel încât circulația feroviară a putut fi redeschisă în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Pasagerii care au avut bilete la trenurile afectate de modificările survenite în circulație, precum și posesorii de abonamente vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul/călătoriile neefectuate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată și reglementărilor în vigoare. Mai multe detalii despre condițiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile la www.cfrcalatori.ro/2482.
Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii sunt rugaţi să se informeze la birourile de informații în legătură cu modificările survenite în circulația trenurilor, să contacteze operatorul feroviar la numărul de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului din stații. Numerele de telefon de la stațiile CFR, la care pasagerii pot cere informații, sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea Info Utile/Informații Telefonice.
Articole pe aceeași temă:
Circulatia feroviara ramane inchisa in zona Herculane
Un tren InterRegio, de pe ruta Bucuresti – Timisoara, a deraiat la Baile Herculane
Citiți principiile noastre de moderare aici!