De câteva zile, administratorii au afișat la parterul blocurilor costurile cu întreținerea.
Petru Olariu, președintele Federației Asociațiilor de Locatari din Timișoara (FALT), a declarat pentru Tion că prin comparație, în decembrie 2022, față de luna decembrie 2021, consumul a fost mai mare pentru că a mers mai bine Colterm, având stocuri de combustibil.
Petru Olariu, președintele FALT, a făcut, la solicitarea Tion, o analiză a facturilor la întreținere primite de abonații Colterm în lunile decembrie 2022 și decembrie 2021.
Astfel, pentru o cameră, factura la căldură pe decembrie 2022 este de 256 de lei, comparativ cu 113, cât a fost în decembrie 2021.
La un apartament cu două camere, factura pe luna decembrie 2022 se ridică la 349 de lei, de la 155 de lei în decembrie 2021.
În ceea ce privește apartamentele cu trei camere racordate la Colterm, într-un an, costurile cu căldura sunt mai mult decât duble. Astfel, locatarii trebuie să achite suma de 440 de lei pentru luna decembrie 2022, față de 195 de lei, cât a fost în decembrie 2021.
„Acestea sunt facturile la întreținere, cu precizarea că aceasta este valoarea totală, iar o parte dintre asociații plătesc avans pentru lunile de iarnă în iulie-august. Fiecare asociație are alt consum, în funcție de vechimea instalației. Unde apar centralele de apartament, dacă locatarii nu plătesc părți comune, prețurile se descarcă pe cei abonați la Colterm. Unde sunt multe debranșări în bloc, dacă nu plătesc părți comune, cei debranșați plătesc sume mari”, a spus Petru Olariu, președintele FALT.
Vă reamintim că, luna trecută, Consiliul Local Timișoara a votat creșterea prețului gigacaloriei pentru abonații Colterm cu 18%, însă aleșii au mărit și subvenția.
Pe aceeași temă:
La Timișoara crește din nou prețul gigacaloriei, din cauza inflației
Trimite articolul
XMultumim hotilor useristi de la Consiliul Local! Tot de la oameni luati mah? Pai nu erati voi cu investitii, optimizari, rezilienta, sustenabilitate, atrageri de fonduri, comert, digitalizare? Sunteti doar purtatori de pancarte si lozinci, comunistilor pah green!
Cam ciudata explicatia!
Cei care au centrale de apartament sigur au o temperatura interioara mai mare decat cei racordati la Colterm, pentru simplul fapt ca poti regla temperatura agentului termic dupa dorinta si la pret mai mic (gazul costa 310 lei/MWh fata de 400 la Colterm a carui temperatura nu o poti regla, cat vine atat vine!
iar gradientul termic este de la cald la rece! Deci, peretii comuni ai celor cu centrale vor incalzi incaperile celor de la Colterm!
-
Mda…doar ca nu! Cea mai eficienta energetic este incalzirea centralizata(partea proasta este ca la noi Colterm a fost capusat la greu si nu s-a retehnologizat). Chiar si centralele pe bloc sunt o solutie mai buna decat centralele individuale. Stiu oameni care si-au pus centrale individuale pentru ca se plangeau de frig iar acum stau la temparaturi mai mici pentru ca “ei e destepti”.
-
Asa e, dar uitasi bre , ca mai bine de jumatate din pretul de cost al energie ti-l face ,,cadou ,, guvernul din banii nostrii ai tuturor, pe cand cel cu centrala nu primeste nimic !! Asa ca ….ciocu mic !!!
-
Nu primeste nimic? Cum asa, doua treimi din pretul gazului e nimic? bine, atunci ia plateste tu triplu sa nu primesti nimic. Mai ai si obraz…
-
-
Sau invers stimate Domn?Am vecini la care când intri,simți pe pielea ta frigul din apartament,fas că au centrala proprie,că este mai frig decât la cel de deasupra care este la Colterm.Avantajul celui de sub el.,că are tot centrala proprie și fac schimb de grade,dar pe minus,unul la altul.
-
Sa le dau la m….e cu coltermu lor cu tot de nesimțire în martie am plătit 350 de lei Mai și iunie 570 nu mai înțeleg nimic. O BATAIE DE JOC .
Tot acolo iesi la bani si cu centrala
Mie ce imi place cand e cald afara ei dau caldura ca pt -10 si daca opresti calorifele tot platesti ca nu au toti abonatii repartitoare.
-
Si daca au toti repartitoare,incalzirea se plateste conform contorului de la intrarea in bloc,asa ca diferenta se imparte la toti cei cu repartitoare…dupa care vin cu povestile ca repartitoarele inregistreaza o anumita unitate de masura,iar contoarele au o alta unitate de masura…dupa ce ca platesti diferenta intre contor si suma repartitoarelor mai platesti si citirea,respectiv intretinerea repartitoarelor…Deci care ar fi avantajul repartitoarelor?Coltermul nu incaseaza caldura dupa repartitoare ci dupa contorul lor…restul e poveste pentru niste firme de partid
-
Hoție Că în România!
-
-
“Chestie de fizica. Cand e cald afara, se pierde caldura. Cand e frig afara, tot se pierde caldura si nici nu ajunge la toata lumea” (Nicusor Dan, absolvent de Mate, fost olimpic tot la Mate).
Avand in vedere ca s-au schimbat km de tevi care au scazut pierderile din retea si ca temperaturile din decembrie au fost in mare parte peste normal,cei de la colterm tinand cont de asta si scazand temperatura agentului termic introdus in retea,nu ar trebui sa fie diferenta care e.
si asta in conditiile in care nu a fost cine stie ce iarna, si se pare ca nici nu va fi. daca era o iarna ca acum vreo 4 ani, sau macar ca anul trecut, probabil pusca coltermu din temelii, asta ca sa nu mai vorbim de facturi
advertorial anticolderm. La oradea se poate ca energia produsa centralizat(fara subventie!) sa fie cea mai ieftina, aici nu.
-
In Oradea tot orasul e legat la sistemul centralizat. Aproape nimeni nu are centrala de apartament. In Timisoara abonatii sunt imprastiati si putini. Pt ca nu poate fi desfintat au furat tot, ca doar plateste primaria.
-
Oradea are mai multi abonati decat coltermul.
-
Stiu. vreo 77 mii. Si cu cat mai multi, cu atat mai ieftin per abonat. Banuiesc ca in Timisoara sunt mai multe locuintei decat in Oradea, deci din punctul asta de vedere n-ar fi o problema 😂, altundeva e problema😜
-
-
Antibrajeala – la Oradea exista management adevarat, profesionist, acolo au avut si au proiecte, inclusiv pe fonduri, acolo exista viziune, etc etc., iar acum se vad si realizarile. Ceea ce NU ESTE cazul Timisoarei…
-
s-a votat?
da.
apoi cetatenii sa-si asume rezultatele. -
Corect! La Oradea nu au fost primari Ciuhandu și mai ales Robu. Robu și Grindeanu (el s-a ocupat de COLTERM în mandatele lui Robu) au pus COLTERM-ul pe butuci.
-
8 ani de robie in TM logic ca nu s-a facut nimic. A venit administratia de acuma si a platit toate datoriile cumulate in ani prostului
-
ce zici ca a facut administratia actuala? 🤣🤣🤣😂😂😂🤣🤣🤣🤪😜🤪🤑🥵
-
Esti nebun? Cat avea datorie pe vremea vopsitului si cat are acum Coltermul? Hai ba lingai penibili ca nu are rost. Neputinciosul asta si cu ciracii lui si-au dat arama pe fata. Doar la infruptat din banii orasului si la proiecte de fezabilitate se pricep. Si la angajat toti usr-istii in primarie.
-
-
-
Oradea foloseste apele termale prostane de aia-i ieftin .. cauta pe net detalii
si pentru noi este mai scump, abia a venit iarna, am pus termostatul cu 1 grad mai jos , si tot am facturi mai mari decat cele mai mari de iarna trecuta… multumim partidului …
Acest Petre Olariu trebuie să dispară de la FALD, sau să fie înlocuit cu unul mai tânăr, irosește banii timisorelenilor!!!!
Mai tion mai, tu esti “titu”? eu am fost chiar politicos raspunzandu-i simpaticului🤪.
4% geo, atat.