S-a vorbit în plenul CJ Timiș, desfășurat joi despre mai multe date. Una este cea propusă prin proiectul de hotărâre – 28 iulie, când a fost instaurată administrația românească în județul Timiș-Torontal, dată care a și fost aprobată de consilieri cu 26 de voturi „pentru”.
A doua opțiune a fost propusă de consilierul județean Traian Stancu, care a sugerat ca ziua de 17 august (ori 29 august, depinde de calendar, Iulian sau Gregorian) să fie propusă ca zi a județului Timiș, fiind ziua de naștere a lui Traian Vuia. Această propunere nu a avut trecere la consilieri.
Cea de-a treia opțiune a venit de la profesorul Victor Neumann, directorul Muzeului Banatului. Acesta a propus ca ziua de 3 august să fie atât Ziua Timișoarei, cât și zi a județului Timiș, cele două evenimente fiind foarte apropiate.
„O singură dată cred că e suficientă și atunci 3 august să fie și pentru județ și pentru Timișoara. În trecut, regiunea se numea Banatul Timișoarei, era vorba de întreaga regiune, pentru că Timișoara a fost reședință a întregii regiuni, chiar a regiuni istorice Banat, care se întinde o parte și în Serbia și o parte în Ungaria”, a spus Neumann.
Nici această propunere nu a trecut și a rămas data inițială propusă prin proiectul de hotărâre, cea de 28 iulie – ziua când a fost instaurată administrația românească, în județul Timiș-Torontal, fiind numit ca prefect Aurel Cosma.
Pe 3 august s-a făcut intrarea festivă a armatei române în Timișoara și s-a organizat o manifestație a unirii, în piața cu același nume din ziua de azi. 28 iulie este ziua când a fost instaurat prefectul, de către Valeriu Braniște, în calitate de șef de resort al consiliului dirigent, un organism care pe o perioadă limitată a condus Transilvania și inclusiv Banatul. Propunerea ca Ziua Județului Timiș să fie în 28 iulie a trecut cu 26 de voturi „pentru” și cu șase abțineri.
Administraţia românească în judeţul Timiş a fost instaurată pe data de 28 iulie 1919, după plecarea armatei de ocupaţie şi înainte de intrarea armatei române. Practic, în 28 iulie 1919, dr. Aurel Cosma a fost instalat în funcţia de prefect, preluând administraţia în numele statului român în judeţul Timiş, Timişoara şi în zona din fostul comitat Torontal, care a revenit României prin hotărârile Conferinţei de Pace de la Paris.
Ziua județului a fost aprobată într-un moment în care se discută de regionalizare, deci, implicit, desființarea județului Timiș.
Articole pe aceeași temă:
Timisul va avea o zi a sa. Se proclama Ziua Judetului!
Citiți principiile noastre de moderare aici!