În plină manifestare dedicată Zilei Timișoarei, STPT publică pe Facebook o informație destul de importantă pentru timișorenii care obișnuiesc să circule cu mijloacele de transport în comun și care poate ar fi vrut să se deplaseze la evenimentele pregătite de primărie.
„Manifestările dedicate Zilei Timișoarei ne-au determinat să deviem mai multe linii ale mijloacelor de transport în comun. Preț de câteva ore, până la încheierea evenimentelor, liniile E1, E2, E3, L11, M11, L14, M14, L17 şi L18 vor circula deviat”, au scris oficialii STPT pe Facebook, sâmbătă, la ora 10.15, în timp ce în Piața Unirii avea loc reconstituirea momentului intrării trupelor românești în Timișoara.
Vă reamintim, municipalitatea a anunțat încă de zilele trecute că se impun restricții rutiere pe mai multe artere din oraș.
„Comisia de Circulaţie a avizat favorabil măsuri de restricţionare a traficului rutier în unele zone în ziua de 3 august 2019, cu prilejul sărbătoririi a 100 de ani de la instaurarea administraţiei româneşti, pentru desfăşurarea unor ceremoniale militare şi religioase:
– în intervalul orar 8,15-8,40 în Piaţa Petru Maior la monumentul Col. Virgil Economu;
– în intervalul orar 9,45-10,35 în Piaţa Unirii;
– în intervalul orar 11,25-11,45 la monumentul Ostaşului Român din Parcul Central;
– în intervalul orar 9-13, pe bd. Republicii , pe tronsonul Pasaj Jiul-Gara de Nord se va forma dispozitivul de defilare , iar defilarea detaşamentului de onoare va fi pe bd. Regele Ferdinand. Se va interzice şi staţionarea autovehiculelor pe str. Jiul şi Bd. Republicii.
De asemenea, efectivele MApN se vor deplasa pe traseul: DUS-str. Chişodei-str. Bujorilor-str. Emile Zola-bd. Constantin Brâncoveanu–bd. General Ion Dragalina -bd. Republicii-Pasaj Jiul, ÎNTORS: bd. Republicii-bd. Regele Ferdinand-bd. Mihai Eminescu-bd. Liviu Rebreanu-bd. Constantin Brâncoveanu-str. Bujorilor- str. Chişodei”, au transmis cei din primărie.
Timișoara sărbătorește în acest sfârșit de săptămână 100 de ani de administrație românească, marcând vreme de patru zile momentul în care colonelul Virgil Economu a adus trupele românești în oraș.
Programul de Ziua Timișoarei, la centenar:
Sâmbătă, 3 august:
Ora 9.45-10 – Ceremonial militar-religios şi reconstituirea momentului istoric de la 3 august 1919 – intrarea trupelor române conduse de colonelul Virgil Economu și instalarea administrației românești: prezentarea onorului şi salutarea drapelului de luptă, intonarea imnului național al României.
Ora 10-10.15 – Reconstituirea momentului istoric de la 3 august 1919. Intrarea se va face de pe strada situată în dreapta Domului Româno-Catolic: Fanfara Pro Amicitia, Trupele de jandarmi – în ținute 1919, Colonelul Economu călare, un stegar cu drapelul tricolor, urmat de drapelul regimentului, trupele armatei române 1919, surorile medicale, trupele de pompieri 1919.
Ora 10.15-10.20 – Oficierea serviciului religios, alocuțiuni
Ora 10.20-10.26 – Defilarea detașamentului de onoare. Armata va părăsi dispozitivul prin strada Augustin Pacha – Fanfara Pro Amiciţia, urmată de colonelul Economu și de trupele în ținute 1919 (armată, jandarmi, pompieri) vor străbate Piața Unirii, Mărășești, Piața Victoriei.
Ora 11.40 – Parcul Central – depunere de coroane
Ora 12 – Bd. Republicii – defilare tehnică și personal
Ora 12.45 – Piața Victoriei – dezvelirea bustului Reginei Maria, sculptor Aurel Ardeleanu
Ora 13 – Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara, şedinţă festivă de consiliu
Ora 17 – Bastion – Spațiul expozițional al casei de cultură/ Vernisajul expoziției „Ziua Timișoarei”, Asociația culturală Romul Ladea.
Ora 19 – Piața Victoriei/ Concert Phaser, Alina Eremia, Vunk și Loredana
Ora 21 – Piața Unirii/ Concert Filarmonica Banatul
Ora 22.55 – Piața Victoriei/ Foc de artificii
Duminică, 4 august:
Ora 19, Piața Victoriei – Festivalul Blues pentru Timișoara/ Bega Blues Band, Andreea Vlas, Nicu Patoi & Platonic, Ceața Blue, Ana Maria Galea Band, Loup Garou.
UPDATE. Circulația mijloacelor de transport în comun a revenit la normal
Reprezentanții STPT au anunțat la ora 13:10 că circulația mijloacelor de transport în comun de pe liniile E1, E2, E3, L11, M11, L14, M14, L17 şi L18 a revenit la normal și circulă pe traseele consacrate.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-ziua-timisoarei-unde-si-cine-defileaza-cine-canta-programul-complet/2295892?fbclid=IwAR0XX4LXNl1Iy—tdR9tmtliRx5Q75vzGOByATLu7DXR8XAioEm_hBkBRk
Citiți principiile noastre de moderare aici!