Ca în fiecare an, membrii Societății Timișoara vor înmâna o serie de premii unor personalități din România care au promovat de-a lungul anului trecut democrația și valorile europene, precum și principiile Proclamației de la Timișoara.
Astfel, Premiul „Speranţa“ pe anul 2017 se acordă Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Premiul „Alexandra Indrieş“ se acordă scriitorului și jurnalistului Radu Vancu. Alexandra Indrieş, pe numele ei adevărat Gloria Lilin, fost deţinut politic, scriitor, membru fondator al Societăţii „Timişoara“ și editorialist la ziarul „Timişoara“, a murit în 1993.
Premiul pentru jurnalism civic „Oscar Berger“ se acordă jurnalistului Liviu Avram. Oscar Berger a fost regizor, redactor-șef și director al ziarului „Timișoara”, până la moartea sa, în 2013.
Premiul „Ion Monoran“ se acordă istoricului și cercetătorului Mădălin Hodor. Ion Monoran, poet, membru fondator al Societăţii şi ziarului „Timişoara“ – la care a scris până la moartea sa, în 1993 -, a fost cel care, în 16 decembrie 1989, a oprit tramvaiele în Piaţa Maria din Timişoara, moment esenţial în declanşarea Revoluţiei.
Premiul „Secera şi ciocanul“ se acordă liderilor coaliției de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
Premiile vor fi decernate vineri, 22 iunie, de la ora 12, în sala Bibliotecii Centrale Universitare Eugen Todoran din Timișoara, bv. Vasile Pârvan, nr. 4A.
Au confirmat, până acum, participarea la festivitatea de decernare a premiilor Laura Codruța Kovesi – din partea DNA, Radu Vancu, Liviu Avram și Mădălin Hodor, au anunțat organizatorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!