Oamenii legii au împărțit, în prima zi a săptămânii, 31 de amenzi pe această temă, din care 14 au fost date pe loc. În cazul a 17 autoturisme au fost lipite autocolante, urmând ca amenzile să fie acordate la sediul Poliției Locale, iar o mașină a ajuns în depozitul Societății de Drumuri Municipale.
„Cele mai multe constatări au avut loc pe pistele pentru biciclete de pe străzile Paris, Gh. Lazăr, Eroii de la Tisa, Sf. Ioan, Republicii. Poliția Locală atrage din nou atenția că sancțiunile prevăzute de OUG 195/2002 pentru astfel de fapte sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Timișorenii care observă mașini parcate pe pistele de biciclete pot face sesizări la numărul de telefon special: 0356.913.
Citiți principiile noastre de moderare aici!