Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara s-au suplimentat cantităţile deja primite de produse alimentare provenind din stocurile de intervenţie ale UE, conform Hotărârii de Guvern 600 din 2009, în limita stocului disponibil.
De aceste produse vor beneficia persoanele care s-au aflat pe listele iniţiale precum şi pe listele suplimentare furnizate de către Consiliul Judeţean Timiş.
Este vorba despre persoane care primesc ajutor social în baza Legii 416 din 2001 privind venitul minim garantat, şomerii care beneficiază de indemnizaţie, pensionarii sistemului public ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei pe lună şi persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate.
Persoanele nevoiaşe primesc orez, între 8 şi 9 kilograme, făină, între 13 şi 15 kilograme, mălai, 10-11 kilograme, paste făinoase, între cinci şi şapte pachete, biscuiţi, 11 pachete, respectiv 13 pachete şomerii, şi lapte praf, între trei şi cinci pungi, în funcţie de categoria de beneficiari în care se încadrează.
Distribuirea alimentelor se face pe strada Ioan Plavoşin nr. 21, în cartierul Mehala, luni şi miercuri între orele 8.00-14.30, marţi între 8.00-17.30, joi între 8.00-16.30 şi vineri între 8.00-13.00.
Pentru a putea ridica produsele de la UE beneficiarii trebuie să prezinte buletinul sau cartea de identitate (copie şi original) şi, după caz, carnetul de şomer vizat la zi, certificatul de încadrare în grad de handicap, cuponul de pensie din luna curentă sau luna anterioară (copie şi original).
Mai multe informaţii despre distribuirea alimentelor din stocurile UE puteţi obţine la numerele de telefon 0356-416.049 sau 0256-220.583.
Citiți principiile noastre de moderare aici!