Alocarea financiară pentru acest domeniu major de intervenţie la nivelul Regiunii Vest este de 23,85 milioane euro, iar valoarea solicitată a celor 9 proiecte contractate sau aflate în procesul de evaluare este de 38,31 milioane euro. În Regiunea Vest, finanţarea nerambursabilă solicitată prin proiectele contractate sau aflate în proces de evaluare depăşeşte cu mai mult de 50% valoarea totală alocată pentru domeniul major de intervenţie 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe”. Astfel, valoarea solicitată a celor 9 proiecte depuse depăşeşte cu 14,46 milioane euro valoarea alocată, respectiv cu 60,63%. Având în vedere faptul că alocarea financiară pentru acest domeniu major de intervenţie a fost depăşită, toate proiectele care se vor mai depune până la data de 19 noiembrie 2010 ora 12.00 vor fi evaluate conform procedurii şi vor fi incluse într-o listă de rezervă. În acest moment, pe lista proiectelor finanţate pe Programul Operaţional Regional aflate în derulare se numără cel de reabilitare al centrului istoric al Aradului şi al Cetăţii Devei.
S-au terminat banii pentru restaurarea patrimoniului cultural
S-au terminat banii europeni disponibili pentru restaurarea patrimoniului cultural. Agenţia Regională de Dezvoltare Vest a anunţat suspendarea depunerii de cereri de finanţare pentru acest tip de proiecte, începând cu data de 19 noiembrie 2010, orele 12.
Citiți principiile noastre de moderare aici!