Peste 2000 de locuitori din Săcălaz s-au prezentat duminică la urne pentru a decide dacă sunt sau nu de acord cu exploatarea resurselor neconvenţionale, cum ar fi gazele de şist, prin metoda fracturării hidraulice.
Astfel, la întrebarea „Sunteţi de acord cu exploatarea resurselor naturale prin metoda fracturării hidraulice, care poate dăuna sănătăţii oamenilor, animalelor şi mediului înconjurător?”, din totalul de 2144 de persoane care s-au prezentat la urne, o majoritate zdrobitoare de 97,24% (2085 de votanţi) a spus „Nu”. „Da” au răspuns doar 26 de votanţi, reprezentând 1,21% din cei prezenţi la vot. 33 de voturi au fost anulate.
Pentru că 31,2 la sută din locuitorii Săcălazului s-au prezentat la vot, referendumul poate fi validat, pragul de prezenţă ce trebuie trecut, potrivit noii legi, fiind de 30 la sută. Sacii cu buletinele de vot şi numărătoarea acestora vor rămâne în noaptea de duminică spre luni la Primăria din Săcălaz, sub pază. Luni dimineaţa, rezultatele vor fi duse la Judecătoria Timişoara pentru a fi comunicate Autorităţii Electorale Permanente, care va decide dacă referendumul va fi validat.
Rămâne însă o singură întrebare: ce se va întâmpla în continuare? Iar asta pentru că Statul Român, conform Constituţiei, este singurul proprietar al resurselor din subsol, iar ultimul cuvânt în interzicerea fracturării hidraulice l-ar putea avea doar Parlamentul.
Alte articole pe aceeași temă:
Referendum la Sacalaz. Localnicii decid daca interzic fracturarea hidraulica
Citiți principiile noastre de moderare aici!