Cel mai mare venit salarial s-a înregistrat chiar la Bucureşti, un angajat a câştigat în medie, în mână, 2013 lei, arată datele Direcţiei Regionale de Statistică. A urmat Ilfovul, cu 1800 de lei, Clujul, cu 1506 lei şi Sibiul, cu 1459 de lei. Timişul e doar pe locul cinci. Chiar dacă mare parte dintre angajaţii timişeni nici nu se apropie de venitul mediu pe judeţ, conform statisticienilor, în februarie venitul plătit în medie pe angajat a fost de 1437 de lei. Faţă de topul salarial de anul trecut Timişul a urcat un loc. Din clasament a ieşit Gorjul, semn că mineritul românesc este tot mai mult istorie. De asemenea, din top a dispărut Iaşiul.
Probleme mari sunt în ceea ce priveşte efectivul de salariaţi. Datele oficiale arată că în Timiş sunt cu 5,15% oameni care au o slujbă. Adică 10579 de persoane mai puţin decât anul trecut în aceiaşi lună. Tot datele oficiale arată că şomajul din cel mai vestic judeţ este în scădere. Aceasta înseamnă că fie acele 10.000 de persoane dispărute din peisajul plătitorilor de taxe salariale nu mai sunt înregistrate în nici un fel de statistici, fie au luat drumul străinătăţii sau a localităţilor de baştină.
M. Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!