Serviciul de Ambulanţă Timişoara s-ar putea număra printre serviciile de specialitate din ţară care vor beneficia de o motocicleta pentru acordarea de prim ajutor în zone cu trafic intens şi acces limitat.
„Acest serviciu a fost lansat acum la Bucureşti şi, dacă se dovedeşte că dă rezultate, am putea beneficia şi noi de astfel de motociclete. Sigur că genul acesta de intervenţie are avantajul de a fi rapid, se ajunge mai repede la caz, dar şi dezavantajul că eşti lipsit de ajutorul echipajului. La stilul nostru de circulaţie în marile oraşe ar fi un avantaj să avem astfel de autovehicul. Dacă se va dovedi util, se vor desemna şi alte oraşe mari, precum Timişoara, care să primescă astfel de motociclete”, a precizat dr. Leonida Iancu, şeful Serviciului de Ambulanţă Timiş.
Marţi, SMURD Bucureşti a primit două motociclete destinate intervenţiei rapide şi acordării primului ajutor. Cele două motociclete vor fi utilizate în special în zona centrală, acolo unde există un trafic intens, sau în zonele cu acces limitat, cum este, de exemplu, zona centrului istoric. Vehiculele vor fi deservite de personal paramedical instruit.
Fiecare dintre motocicletele achiziţionate este dotată cu toate echipamentele medicale necesare acordării primului ajutor: defibrilator semi-automat, aspirator secreţii, oxigen, trusă resuscitare, gulere cervicale, stingător.
Citiți principiile noastre de moderare aici!