În fiecare an pierdem aproximativ 1.500 de nou-născuţi. La fiecare șase ore, un copil mai mic de un an moare. Țara noastră se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 8 la 1000 de copii născuţi vii în 2015, cauza principală fiind naşterile premature. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame şi copii şi dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.
Salvați Copiii derulează o campanie de atragere de fonduri prin intermediul mecanismului bancar Direct Debit, în scopul de a ajuta cât mai mulţi copii să aibă o șansă la viaţă.
Direct Debit este o metodă simplă de a contribui activ la schimbarea unei realităţi extrem de dureroase. Dacă locuiți în Timișoara sunt șanse mari să vă întâlniți pe stradă cu voluntarii Salvați Copiii care vă oferă de a contribui la salvarea copiilor aflați în pericol.
Acest tip de donaţie se realizează prin completarea unui Mandat de Debitare Directă şi a unui Contract de Sponsorizare. Procedura este foarte simplă deoarece completarea se face în prezența unui fundraiser stradal reprezentant al Salvaţi Copiii.
Atenţie: Reprezentanţii Salvați Copiii Direct Debit NU solicită sume cash! Ei pot fi identificaţi prin legitimaţie ştampilată şi echipamentul ce poartă însemnele organizaţiei.
Donaţiile prin Debit Direct sunt o formă de donaţie repetitivă şi constantă, prin care donatorul se angajează să plătească lunar o suma fixă, prin debitarea automată a contului, la o dată prestabilită, pe o perioadă de timp, cu posibilitatea de a fi întreruptă oricând, la solicitarea donatorului.
Donaţiile prin Direct Debit sunt posibile pentru persoanele fizice şi juridice care au un cont curent în lei la una dintre următoarele bănci: BCR, BRD, UniCredit Țiriac Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, ING Bank, Alpha Bank România S.A., B.C. Intesa SanPaolo România S.A., Bancpost S.A., Bank Leumi România S.A., CEC Bank S.A., City Bank Europe PLC, Dublin-Sucursala România, Libra Internet Bank S.A., OTP Bank România S.A., Piraeus Bank România S.A., Porsche Bank România S.A., Veneto Banca S.C.P.A Italia- sucursala Bucureşti.
Echipele Salvați Copiii le vei găsi în spaţii publice sau centre comerciale, poate chiar în clădirea unde lucrezi.
Până acum, Salvați Copiii a dotat 67 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi cu echipamente medicale moderne în valoare de 2.000.000 de euro, contribuind la salvarea a peste 24.000 de copii, anual. Un număr de 20.788 de beneficiari, dintre care: 14.872 de copii cu vârste între 0-5 ani, 3.732 de mame tinere şi 2.184 de gravide au beneficiat până acum de susţinerea Salvaţi Copiii.
Puteți dona și direct. Mai multe informații găsiți aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!