De cum „îi dă Dumnezeu copil”, românul se crede părinte bun. Aşa e obiceiul, ceva frumos. Cei mai buni dintre părinţi au îndoieli, cei mai mulţi dintre ei, nu. La sat e normal să-ţi pui copilul să care lemne cu spinarea până şi se deformează coloana şi, chiar în aceste zile, un copil astfel exploatat a fost internat la Spitalul Louis Ţurcanu. Direcţia de Protecţia Copilului a fost sesizată. La oraş, e „normal” să-ţi altoieşti vlăstarul cu cureaua, să se audă în tot blocul cum îl „faci om”. Conform studiului realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii, 38 % dintre părinţi recunosc că îşi snopesc odraslele. Procentul copiilor care spun că iau bătaie acasă este însă dublu. 18% dintre ei spun că au fost bătuţi cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, iar 8% cu lingura de lemn. La studiul sociologic au participat 1436 de familii din 58 de localităţi.
„Violenţa asupra copiilor este o realitate dură în România. Ea se manifestă şi în familie, şi în şcoală, care e devenit un mediu mult mai nesigur în ultimii ani. 86% dintre copii spun că sunt certaţi de profesori când greşesc, iar 33% airmă că sunt jigniţi de dascălii lor. Internetul este un alt mediu unde violenţa este extremă şi Salvaţi Copiii derulează o campanie consistentă în acest domeniu. Violenţa naşte violenţă: în şcoli, acasă, în viaţa de zi cu zi. Copiii care trec prin astel de experienţe au tendinţa să le reproducă în relaţiile cu alţi copii. Tradiţional, copiii romi sunt supuşi unui risc şi mai mare de stigmatizare, marinalizare, abuz, pe motive etnice. În România, 80% dintre copiii care nu merg la şcoală sunt romi”, a punctat dr. Mihai Gafencu, preşedintele filialei Timişoara a Organizaţiei Salvaţi Copiii, în cadrul mesei rotunde „Copiii fără etichete”.
Organizaţia distribuie gratuit un „Ghid de bune practici în educaţia pozitivă a părinţilor, cadrelor didactice şi elevilor”, în grădiniţe şi şcoli, organizează sesiuni de parenting pozitiv în comunităţi (un astfel de grup există în comuna Liebling, de exemplu), duce o campanie dinamică de informare. Cum îl convingi însă pe părintele care aşa a fost crescut la rândul lui că nu e bine să îţi baţi, umileşti şi etichetezi copilul? Că dictonul „eu te-am făcut, eu te omor” este în sine o crimă? Specialiştii reuniţi la masa rotundă, psihologi, pedagogi, asistenţi sociali, sunt convinşi că bătălia trebuie dusă acolo unde bătaia e la ea acasă.
Foto (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!