Academia Română Filiala Timişoara – Observatorul Astronomic, Astroclubul „Antares”, Astroclubul „Altair”, Universitatea de Vest şi Primăria Timişoara vor marca sâmbătă Ziua Astronomiei.
Un grup de astronomi profesionişti condus de Dr. László Farkas, directorul Observatorului Astronomic, şi astronomi amatori vor organiza observaţii astronomice, vor prezenta instrumentele şi obiectele cereşti pe care le vor vedea şi vor purta discuţii libere cu publicul interesat de acest domeniu fascinant. Timişorenii se vor putea bucura de oportunitatea de a vizualiza corpurile cereşti prin intermediul unor instrumente optice performante şi vor primi explicaţii din partea specialiştilor. Observaţiile vor avea loc începând cu ora 22.00, până la miezul nopţii, în caz de condiţii meteo favorabile, anunţă reprezentanţii primăriei.
Evenimentul de la Timişoara se înscrie în programul de activităţi dedicate „Zilei Internaţionale a Astronomiei”, sărbătorită în lume începând cu anul 1973.
Citiți principiile noastre de moderare aici!