Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au organizat, miercuri, o nouă acțiune de control pe linie de comerţ împreună cu reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara. Agenţii Poliţiei Locale şi jandarmii au reluat verificările în zonele cunoscute ca fiind cu probleme din acest punct de vedere, preferate de comercianţii neautorizaţi.
„Într-o primă fază s-a acționat în Piața 700, pe platoul din față, unde un număr de trei comercianți de flori ce nu dețin documente de proveniență au fost verificați și sancționați. Tot fără autorizație au fost depistate trei persoane care comercializau legume și fructe pe platoul Dâmbovița. Echipajele mixte au acționat și în Piața Iosefin – strada Văcărescu, unde, de asemenea, au fost depistate comercializând în special obiecte uzate alte șase persoane. Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii locali au depistat și sancționat cu avertisment un bărbat care comercializa fără a deține autorizație vată de zahăr pe strada Michelangelo, la intrarea în Parcul Copiilor”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin. Verificările continuă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!