Consilierii locali sunt puși să aprobe „indicatorii tehnico-economici și devizul general prevăzuți în documentația pentru avizare și autorizare ISU aferentă obiectivului de investiții «Modernizare și securizare Clădire Administrativă – Primăria Municipiului Timișoara: bd. C.D. Loga nr. 1»”.
Lucrările sunt necesare pentru obținerea avizului de securitate la incendiu de la ISU, iar totul a pornit de la un proiect întocmit în 2019 de firma Prodao-Ing SRL, care s-a ocupat de „documentația pentru avizare și autorizare ISU” pentru clădirea primăriei.
S-au descoperit unele „deficiențe la nivelul asigurării securității în exploatare, atât în ceea ce privește configurarea compartimentărilor și evacuărilor în caz de pericol, cât mai ales a instalațiilor aferente detecției, semnalizării și intervenției în caz de incendiu, dar și a evacuării în siguranță a persoanelor”.
Din iulie 2020 există și autorizație de construire, dar nu s-a mai făcut nimic, iar proiectul supus acum la vot estimează că lucrările ar putea costa 3,3 milioane de lei cu tot cu TVA.
Alte două șantiere la primărie
Pe C.D. Loga ar trebui să mai existe alte două șantiere. Reamenajarea Camerei 30, cu 240.000 de euro, nu este nici acum gata. Reprezentanții primăriei spuneau, în luna septembrie, că urmează să înceapă amenajările interioare „open space”.
Celălalt șantier, mult mai mare, se referă la fațada clădirii PMT. Contractul a fost semnat încă din aprilie 2020, cu o durata de 18 luni, dar nu s-a mai dat ordinul de începere, pentru că nu era o prioritate. S-au făcut totuși modificări la proiect, ceea ce înseamnă că valoarea investiției ar trebui să crească.
„În momentul acesta avem foarte multe șantiere începute în oraș și nu considerăm o prioritate această lucrare. Considerăm că cu acești bani putem face multe pentru cartierele din oraș. Clădirea primăriei mai poate aștepta”, ne spuneau reprezentanții primăriei.
De șantierul la fațada PMT ar trebui să se ocupe asocierea TT & Co Solaria Grup – Euras, cu subcontractantul Betavolt Alpine, în baza unui contract de 6,17 milioane de lei cu tot cu TVA.
Fosta administrație considera șantierul necesar, după ce de pe fațada primăriei s-au desprins de mai multe ori bucăți de tencuială care puneau în pericol siguranța trecătorilor.
editor Amalia Kui
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XDom’ primar
Ati inceput deja sa taiati la sange cheltuielile? Ati bagat deja toti banii pe foc la Colterm?
Sau de ce dreaq nu mai functioneaza iluminatul stradal in Ronat? Poate faceti o vizita surpriza …sa verificiati situatia din teren…Dar aveti grija sa nu cadeti in cananlele fara capace de pe santierul din Bogdanesti..
Sau mai bine…do nimic?
Am cautat pe Google traduceri si traducerea pentru “Fritz despre Colterm: Tăiem la sânge din alte cheltuieli,”nu am gasit varianta asta din Germana in Romana.Taiem la sange prin alte cheltuieli aberante sau taiem numai de la chestile locuitorilor orasului si platitori de taxe si impozite