Reprezentanții municipalității anunțau încă de la sfârșitul lunii august că vor urma lucrări la pasajul CF care duce spre Săcălaz. Rosturile de dilatație au defecțiuni majore și pun în pericol desfășurarea circulației în condiții de siguranță, astfel că s-a făcut un plan de lucrări. Numai că PMT a uitat să mai anunțe când începe șantierul, iar șoferii se plâng de aglomerația de la ieșirea din oraș.
Se va circula alternativ pe pasajul CF până la finele lunii noiembrie.
„În urma verificărilor în teren s-au constatat defecțiuni majore la rosturile de dilatație care puneau în pericol desfășurarea în condiții de siguranță a circulației rutiere, fiind necesară o intervenție de urgență, într-o primă etapă, pentru remedierea provizorie a defecțiunii apărute. Astfel, pentru a putea efectua lucrările de înlocuire definitivă a rosturilor de dilatație defecte cu unele noi, Comisia de Circulație a aprobat închiderea alternativă a circulației prin semaforizare pe pasaj, începând cu 11 noiembrie, de la ora 10, până în 29 noiembrie”, transmit reprezentanții primăriei.
Primăria Timișoara a preluat, de la Ministerul Transportului, încă din anul 2017, Drumul Național 59A, tronsonul de la km 3+170 la km 4+400, inclusiv pasajul CF.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
Xrealizat cu mare intarziere, abia in anul 2007 acest pasaj trebuie extins in etapa urmatoare la 4 benzi asa cum era prevazut in proiect, de aceea este amplasat asimetric fata de axa drumului , avand trotuar/pista de biciclete doar pe o parte. In viitor se va impune largirea drumului la 4 benzi pana in comuna Sacalaz la fel cum este cazul pentru Dumbravita sau Mosnita. Dar Robu a preferat vaporase si festivaluri in locul unei infrastructuri decente!
Timpul de asteptare la semafor este prea mare, pina se face din nou verde nu se mai vede coada de masini din spate.Se blocheaza si sensul giratoriu de la Profi. Ieri s-a asteptat si o ora la coada sa se traverseze podul. In plus, seara cind am asteptat vreo 10 minute la semafor, din sens opus mai treceau cite 3-4 masini la 2-3 minute, doar primul val a durat vreo 3-4 minute constant.
Ieri seara am trecut pe la 17:30 pe acolo. Am facut 45 min din sens de la Profi pana dupa pod.
Chestia faina e ca nu lucra NIMENI !!! Au pus semafoare, au inchis traficul si au plecat….
Tipic administratie Robuliene.
Probabil ca lucrau sub pod ca la Dragalina si nu i-am vazut 🙂
Vai si amar…sa inchizi un pod si sa lucrezi de la 8 la 16 dupa care iti pui lopata pe umar si pleci.
Asa primar, asa firme…..asa lucrari 🙁
Mai votati-l pe retardat
Va fi drumul care leaga Timisoara de centura Nord-Vest. 4 benzi ca popicu …
Ar fi trebuit sa deblocheze vechiul drum pe langa pod.
Trei saptamani + inca o luna ( ca na, iarna nu-i ca vara )
Au mai lucrat odata la astea in vara incmpetentii naibii , robule vin alergerile , sunt mii de maisni care trec pe pasajul ala zilnic, drum spre garnita european nu poti bloca asa traficul
– Aseara am stat o gramada de timp la coada, doar ca sa vad cu surprindere ca la ora 17:00 nu mai era nimeni pe santier!
– Azi dimineata am trecut pe acolo la ora 8:20 ca sa vad ca erau doi dorei care dadeau cu matura si inca 4 care se uitau la cei care dadeau cu matura.
– Cum sa ai tupeu sa blochezi 3 saptamani podul pentru doua rosturi de dilatatie?? Intr-o tara civilizata, in care nu fac idiotii de la SDM lucrarea toata chestia, cu asfalt nou pe tot podul dura o (1) noapte, fara sa incurce traficul!
– SDM nu stie altceva in afara de asfalt. Toate trecerile la liniile de tramvai facute de ei au tinut mai mult de o gramada, daca tin si rosturile astea tot atat in primavara stam iar la cozi.
organizare de cacao
se putea deschide drumul pe langa pod in ambele sensuri ,si nu incurca pe nimeni
dar bobul de mazare din carcasa nu mai poate procesa lucruri din astea
N-are rost. Chinezii au construit 80 km de cale ferata in 4 ore, olandezii un tunel in 4 zile. Noi schimbam doua “rosturi de dilatatie” in 3 saptamani!!! Probabil la jumatate din costul tunelului din Olanda!! 3 saptamani??? Chiar suntem fundul europei. Daca ar durea coruptia…
Doar 3 saptamani pentru reasfaltarea in jurul rosturilor de dilatatie? Sunteti optimisti 🙂
In aceasta dimineata ne-am distrat doar 50 minute asteptind sa trecem podul, coada am luat-o de la jumatatea distantei dintre iesires din Sacalaz si trecerea de cale ferata. Initial am crezut ca am prins bariera.
Baiatul meu a intirziat doar 30 de minute de la scoala, cine ii poate da o motivare?
Acum am facut de curiozitate o masuratoare, coada de 4.2km