Potrivit primarului Nicolae Robu, este o perioadă de vârf pentru drumarii din Timișoara. În curând va fi demontată baricada de pe Girocului, iar toate utilitățile vor fi introduse în subteran. Se lucrează acum și pe Aleea F.C. Ripensia, care va fi lărgită la trei benzi, pe Bd. Revoluției, iar în perioada următoare se va lucra și la intersecția Bd. Rebreanu cu Calea Șagului, chiar la liniile de tramvai. Mai sunt șantiere și pe anumite străzi din cartiere.
„Se lucrează și pe Bd. Revoluției, în fața Palatului Administrativ, s-au terminat lucrările de asfaltare pe Calea Șagului, urmează și intersecția unde sunt liniile de tramvai. S-a lucrat peste tot unde s-a putut lucra, în funcție de forța de muncă avută, de capacitatea stațiilor de asfalt, în permanență cu toată forța de muncă. Avem foarte multe șantiere, din nou este o perioadă de vârf, sunt șantiere în tot orașul, dincolo de cele despre care vorbesc eu, sunt o mulțime de intervenții la străzi secundare, am început în Soarelui, în Girocului, se lucrează și în Lipovei”, a explicat primarul Timișoarei.
Edilul-șef susține că de data aceasta nu a numărat câte șantiere au fost deschise pentru îmbunătățirea infrastructurii din Timișoara, dar se lucrează „în tot orașul”. Rămâne de văzut dacă lucrările vor fi finalizate până la începerea școlii, când va fi din nou haos în trafic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!