Dacă tot s-au apucat de lucrările la trotuarele din interiorul Inelului I, care sunt pavate, reprezentanții primăriei au decis să lucreze și la șosea, pe Bd. Republicii, pe străzile Sf. Ioan și Gheorghe Dima. Va fi spart asfaltul și pus unul nou. Drumarii de la Societatea de Drumuri Municipale au început cu trotuarele, au scos bordurile și vor pune altele noi, iar apoi se vor ocupa de carosabil.
Bd. Republicii nu va fi închis pe perioada lucrărilor, însă se va circula cu restricții de la Spitalul de Copii până aproape de Piața Mărăști.
„Am spart tot, începem să punem bordurile, se va reprofila trotuarul către Spitalul Militar. Apoi se sparge carosabilul și se înlocuiește covorul asfaltic. Vor fi restricții de circulație, nu se închide de tot”, ne-au dezvăluit reprezentanții PMT.
De îndată ce utilajele SDM își vor termina treaba pe Republicii, vor fi mutate pe Bd. 16 Decembrie. Acolo va fi înlocuit covorul asfaltic de la sensul din Iuliu Maniu până la Podul Maria.
„După ce terminăm pe Republicii cu utilajele ne mutăm pe 16 Decembrie, de la Iuliu Maniu până la podul peste Bega. Important este să spargem acum, cât nu sunt mașini. Se va optimiza totul să fie frumos și funcțional, se scot și insulele dintre sensurile de mers”, ne-au mai spus cei din PMT.
Oficialii municipalității susțin că starea de urgență în care se află România din cauza pandemiei de coronavirus le permite să lucreze mai ușor, pentru că traficul este redus. Lucrările se desfășoară pe fondul de reparații al primăriei.
Articole pe aceeași temă:
Timișoara, orașul în care bicicliștii pedalează pe trotuare ca și când ar fi pe carosabil
Trimite articolul
XCorect, fara proiect, fara sa te intrebe cineva de ce tai copacii, fara sa ai un controlPUBLIC al costurilor.
-
nimic nou sub soare, cum s-ar spune
-
Dar tu dacă vrei sa îți zugrăvești in sufragerie ai nevoie de proiect?
-
Eu in casa mea, pe banii mei, fac ce vreau. Dar cand este vorba despre BANI PUBLICI, adica si din impozitele mele, DA, vreau sa vad pe ce si CUM sunt cheltuiti. In alta ordine de idei, cate troture si strazi din orasul asta sunt sub orice critica, ca iti rupi masina si picioarele. Nu crezi ca ar fi ajutat sa se caute UTILUL?
-
nu, dar daca vin sa iti zugravesc tie blocul, o sa ma intrebi de proiect,nu?
mica mare diferenta intre proprietate privata si publica.-
Ce proiect ma? Îți trebuie doar un contract cu firma, ca doar nu îmi adaugi un etaj mie la bloc dacă e sa vorbim așa! La fel e și jn cazul străzilor respective, se modernizează, nu se construiește nimic nou! Nu vrei sa facă proiect și ca sa taie iarba??
-
esti nelamurit de multe lucruri daca asta iti da cu vigrula,nu? daca cheltui din banii publici da, ai nevoie de proiect si pentru tunsul ierbii. cati angajati,ce ultilaje, costuri, timp de executie, etc.
sau semnam cu oricine, ii dam banii si apoi il cautam prin caracal? pentru ce crezi ca sunt proiectele pacii? in caz ca se abate de la el, contractatul sa poata fi tras la raspundere. ca si eu zic ca pot renova toata piata vitoriei pentru 1 mil euro ( bani putini ). dar o temin cand mi se scoala, daca o termin. ti se pare corect?
-
-
-
-
Esti un idiot si tu si toti care dati drept exemplu taiatul copacilor, ce copaci sjnt pe astea 2 strazi batutu-le in cap ce esti, ai facut vreodata vreun voluntariat de acest gen ca sa iti dai cu parerea? Iti spun eu, nu ai facut nimic, esti BUN doar la teorie, dar te inteleg, te plictisesti acasa acum cu valul epidemiologic
-
Cate exemple de copaci care poate aveau și sute de ani și s-au tăiat că sa se construiască blocuri sau benzinării vrei să-ți dau? Nesimtitul din fruntea primăriei împreună cu clica lui cheltuie banii publici aiurea. Asta e adevărul.
-
Poate se gandesc sa asfalteze si strada Resitei. Dar nu cu ‘tehnologia’ de pe Calea Sagului.