Imaginile vor fi transmise pe site-ul Primăriei Timişoara, primariatm.ro, pentru ca orice timişorean interesat să poată vedea cum se munceşte la lucrările plătite din banii publici.
„Am văzut şantierele din oraş deschise pe lucrări de drumuri, la fel cum am verificat până acum toate şantierele deschise la reţelele de utilităţi. Nu sunt şef de şantier, să stau lângă muncitori tot timpul, să îi împing de la spate. Eu, ca edil, trebuie să caut bani pentru cât mai multe lucrări şi să mă asigur că sunt bine corelate aceste lucrări, executate la termen şi de bună calitate. Le mulţumesc ziariştilor şi cetăţenilor Timişoarei pentru că sunt alături de mine în acest demers şi îmi semnalează toate neregulile care se înregistrează. De aceea, le sunt dator să le arăt în direct cum se lucrează, pentru că, în ultimă instanţă, timişorenii sunt beneficiarii drumurilor”, a declarat viceprimarul Sorin Grindeanu. Dacă acest nou sistem de responsabilizare a lucrătorilor se va dovedi eficient, ar putea fi extins şi pe alte şantiere. Calea Torontalului va intra în scurtă vreme în şantier, dorindu-se lărgirea şoselei.
Vineri, Grindeanu a verificat lucrările de modernizare a străzii Moise Doboşan, care vor fi finalizate în 15 octombrie anul acesta. Deşi lucrările au demarat la 1 aprilie, până în prezent s-au finalizat doar în proporţie de 36%. Cu toate acestea, muncitorii au garantat că lucrarea va fi finalizată la termen. De asemenea, edilul s-a deplasat şi pe strada Grigore Alexandrescu, unde lucrările au fost finalizate în luna noiembrie, dar se înregistrează denivelări pe carosabil. Având în vedere că lucrarea este în garanţie timp de cinci ani, care s-a dispus refacerea carosabilului, pe cheltuiala constructorului, SC CONFORT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!