În prima zi a săptămânii de combatere a criminalității, luni, poliţiştii plănuiau o acțiune de informare a populației pentru prevenirea furturilor din locuințe, în cadrul campaniei „Și ție ți se poate întâmpla”.
Următoarele două zile ale săptămânii, marţi şi miercuri, vor fi dedicate școlarilor şi tinerilor, prin campania „Violența este arma celor slabi”. Aceştia vor fi informați despre principalele riscuri la care pot fi expuși.
Mai apoi, oamenii legii se vor deplasa, joi, la principalele centre comerciale din Timișoara, unde vor continua acțiunea de informare privind furturile, intitulată „Si ție ți se poate întampla”. Aceeași acțiune se va desfășura și în zonele de blocuri și în comunele din jurul municipiului Timisoara.
Ultima zi inclusă în „Săptămâna de prevenire a criminalităţii”, vineri, va fi dedicată conducătorilor auto, prin acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!